Progres profesional prin dezvoltarea competențelor-cheie și digitale

Progres profesional prin dezvoltarea competențelor-cheie și digitale

Telex » Știri 18 ianuarie 2018  

Noi inițiative privind îmbunătățirea competențelor-cheie și digitale ale cetățenilor europeni, în scopul promovării valorilor comune și al sensibilizării elevilor cu privire la modul de funcționare a Uniunii Europene, au fost adoptate de Comisia Europeană (CE). „Propunerile au ca obiectiv reducerea inegalităților socio-economice, susținând, în același timp, competitivitatea, pentru a construi o Europă mai unită, puternică și democratică”, se arată într-un comunicat al CE.

Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Sistemele de educație și formare europene trebuie să ofere cetățenilor din toate mediile sociale competențele adecvate pentru a progresa și prospera din punct de vedere profesional și, de asemenea, trebuie să le ofere condiții pentru a deveni cetățeni implicați. Trebuie să îmbunătățim potențialul educației de a stimula coeziunea socială și sentimentul de apartenență. Pentru a realiza acest obiectiv, trebuie să ne bazăm pe valorile noastre comune și să ne asigurăm că educația oferă elevilor și studenților șansa de a profita de identitatea lor europeană în toată diversitatea sa și de a învăța mai mult despre Europa, despre alte țări europene și despre ei înșiși.”

Inițiativele propuse de CE sunt următoarele:

● o propunere de recomandare a Consiliului UE privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, ce prezintă actualizări importante în concordanță cu evoluțiile rapide din procesul de predare și învățare din ultimul timp;

● un Plan de acțiune în domeniul educației digitale care evidențiază modul în care UE poate ajuta cetățenii, instituțiile de învățământ și sistemele de educație să se adapteze mai bine la viața și munca într-o eră a schimbărilor digitale rapide;

● o recomandare a Consiliului UE privind promovarea valorilor comune, a educației favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării, având ca obiectiv consolidarea coeziunii sociale și combaterea creșterii mișcărilor care instigă la dezbinare și a răspândirii știrilor false; în acest sens, CE urmează să ia măsuri pentru intensificarea schimburilor virtuale între școli, prin rețeaua de succes e-Twinning, și sporirea mobilității școlare, prin programul Erasmus+.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.