Autoevaluarea – inclusiv în exercitarea profesiei – reprezintă, incontestabil, o cerinţă majoră în devenirea fiecăruia dintre noi, fapt confirmat și de numeroase aforisme, marcate și de autoironie, semnate de gânditori iluștri. Sub acest aspect, Nicolae Iorga (1871 – 1940) atrăgea atenţia: „Trufașul nu poate fi recunoscător: el crede totdeauna că merită mai mult”. Acest avertisment își are un lung șir de precedente, consemnate încă din antichitate: „Găsește, în toate, măsura și timpul prielnic” – povăţuia Hesiod, iar Denis Diderot (1713 – 1784), mai târziu, constata, cu regret, că „unora, modestia le servește drept mantie a orgoliului”. Nici Johann Wolfgang Goethe (1749 – 1832) n-a ocolit tema, ci a afirmat: „Cine se declară mărginit știind bine ce spune e mai aproape de desăvârșire decât oricine”. Până la urmă, Oscar Wilde (1854 – 1900) a pus punctul pe i: „Nu există pe lume decât un singur lucru mai rău decât să se vorbească pe seama ta de rău, și anume acela să nu se vorbească deloc”.