Raport EASO: Numărul solicitanţilor de azil a scăzut în 2017

Raport EASO: Numărul solicitanților de azil a scăzut în 2017

Numărul 23, 19-25 iunie 2018  »  Lumea în care trăim

Numărul persoanelor care cer protecţie internaţională în Europa a scăzut, dar rămâne mai mare decât înainte de 2015, când peste un milion de migranţi au intrat pe teritoriul european, cea mai mare parte fugind din calea războiului din Siria, a anunţat, în raportul anual, Biroul european de susţinere în domeniul azilului (BEEA/EASO), relatează The Associated Press, citată de News.ro.

În total, 728.470 de cereri de protecţie internaţională au fost depuse în 2017, se arată în raportul Biroului, iar în 2016 aproape 1,3 milioane. Aproximativ 30% dintre solicitanţi provin din ţări devastate de conflicte armate, precum Siria, Afganistan şi Irak, precizează Biroul.

Din cauza unor întârzieri, peste 950.000 de persoane încă mai aşteptau, la sfârşitul anului trecut, o hotărâre definitivă, dintre care aproximativ jumătate în Germania.

Peste 460.000 de persoane au cerut azil în Europa în 2013, iar peste 660.000 în 2014.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.