Rata locurilor de muncă vacante în T1, stabilă în România, Bulgaria, Irlanda, Spania, Ungaria, Slovacia, Suedia şi Marea Britanie

Rata locurilor de muncă vacante în T1, stabilă în România, Bulgaria, Irlanda, Spania, Ungaria, Slovacia, Suedia și Marea Britanie

Numărul 22, 18-24 iunie 2019  »  Breviar statistic

Rata locurilor de muncă vacante în Uniunea Europeană era de 2,4% în primul trimestru din 2019, în creştere faţă de o rată de 2,2% în perioada similară din 2018 şi 2,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), informează Agerpres. Cele mai ridicate rate ale locurilor de muncă vacante din UE în primul trimestru din 2019 au fost raportate în Cehia (6,4%), Belgia (3,6%) şi Germania (3,3%), iar cele mai scăzute în Grecia (0,6%), Spania (0,9%), Bulgaria, Irlanda şi Portugalia (toate cu 1%). România a înregistrat în primele trei luni din 2019 o rată a locurilor de muncă vacante de 1,2%, stabilă faţă perioada similară din 2018 şi comparativ cu precedentele trei luni.

În zona euro, rata locurilor de muncă vacante se situa la 2,3% în primul trimestru din 2019, în creştere faţă de o rată de 2,1% în perioada similară din 2018 şi stabilă comparativ cu precedentele trei luni.

Comparativ cu perioada similară din 2018, în UE rata locurilor de muncă vacante a urcat în 14 de state membre în perioada aprilie-iunie 2018, a rămas stabilă în România, Bulgaria, Irlanda, Spania, Ungaria, Slovacia, Suedia şi Marea Britanie, şi a scăzut în Grecia, Croaţia, Lituania, Polonia şi Malta (toate cu minus 0,1 puncte procentuale - pp). Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Cehia (1,6 pp), Cipru (0,8 pp), Letonia (0,6 pp), Germania şi Olanda (ambele cu 0,4 pp).

Pe sectoare de activitate, în România, rata locurilor de muncă vacante în primul trimestru din 2019 era de 1% în servicii şi de 1,1% în industrie şi construcţii. La nivelul UE, rata locurilor de muncă vacante era de 2,6% în servicii şi de 2,2% în industrie şi construcţii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.