Rata șomajului, 4,7% în al trimestrul al IV-lea din 2017

Rata șomajului, 4,7% în al trimestrul al IV-lea din 2017

Numărul 12-13, 3-16 aprilie 2018  »  Breviar statistic

În trimestrul al IV-lea din 2017, rata de ocupare a populației în vârstă de 20‐64 ani a fost de 68,4%, la o distanță de 1,6 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020, a informat Institutul Național de Statistică (INS). În intervalul analizat, populația activă a României era de 8,966 milioane de persoane, din care 8,541 milioane erau ocupate și 425.000 erau șomere.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15‐64 ani) a fost, în trimestrul al IV-lea al anului trecut, de 63,4%, cu 1,9 puncte procentuale sub valoarea înregistrată în trimestrul anterior. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbați (71,8% față de 54,8% la femei) și la persoanele din mediul urban (65% față de 61,5% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15‐24 ani) a fost de 22,9%.

Potrivit datelor INS, rata șomajului în trimestrul al IV-lea din 2017 a fost de 4,7%, valoare egală cu cea înregistrată în trimestrul anterior. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (5,1% la bărbați față de 4,2% la femei), iar pe medii rezidențiale, tot de 0,9 puncte procentuale (5,2% în mediul rural, față de 4,3% în mediul urban).

Pe grupe de vârstă, rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,2%) în rândul tinerilor (15‐24 ani).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.