Redeschiderea Muzeului Literaturii Române

Redeschiderea Muzeului Literaturii Române

Numărul 12, 4-10 aprilie 2017  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Cei care au participat la inaugurarea clădirii menite să găzduiască Muzeul Național al Literaturii Române au trăit, cum se spune, sentimente „amestecate”. În bună parte, erau oameni de cultură, oficialități care fuseseră de multe ori în vechiul sediu, cel de pe Bulevardul Dacia, un edificiu ideal pentru un muzeu, cu amenajări specifice, cu mai mult decât celebra „Rotondă 13” unde se desfășurau manifestări de excepție, sediu părăsit în urma unei retrocedări discutabile. Prin urmare, n-a putut și nu poate fi înlăturat, cu una, cu două, regretul profund că ani la rând, practic, Muzeul Național al Literaturii Române a dispărut din peisajul cultural al Capitalei, al țării întregi, și – aș cuteza să afirm – al culturii universale, date fiind valorile inestimabile de care dispunea. În același timp, era imposibil să nu-ți exprimi satisfacția că Muzeul a renăscut, nu departe de vechiul sediu. Desigur, clădirea de acum, pe mica stradă Nicolae Crețulescu din spatele Bisericii Albe, este departe ca dimensiuni, ca funcționalitate de cea din Bulevardul Dacia, dar, decât deloc, mai bine așa.

Impresionează, firește, scara monumentală de la intrarea în clădire, prezintă, în sine, interes soluțiile arhitecturale din Bucureștiul din urmă cu peste un secol, amenajările inspirate adaptate la condițiile din clădire. Conducerea instituției a reușit, printr-o bună împărțire a spațiilor, chiar și la mansardă și subsol, să pună în valoare măcar o parte din tezaurul de patrimoniu național.

Este totdeauna emoționant ca obiecte care au aparținut marilor creatori ai literaturii române, fotografii, alte documente de epocă, manuscrise, să te acapareze, fiecare în parte și toate la un loc, deoarece trăiești în atmosfera în care se simte însăși respirația istoriei.

Iată, se împlinesc 60 de ani de când marele istoric literar Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu) și-a materializat ideea de a crea un Muzeu Național al Literaturii Române. De altfel, acad. Perpessicius i-a fost și cel dintâi director, până în 1971, când a plecat pe alte tărâmuri să se întâlnească, acolo, cu Mihai Eminescu, a cărui operă nemuritoare a editat-o, pentru prima oară, într-o manieră științifică impecabilă, până acum de neegalat.

Cum era firesc, la redeschiderea Muzeului a avut loc și o festivitate la care au luat cuvântul directorul instituției, Ioan Cristescu, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, primarul general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu-Firea, academicienii Eugen Simion și Răzvan Theodorescu. În esență, au dat expresie sentimentelor „amestecate” pe care le-am evocat la începutul acestui text.

Păcat că nu avem încă un adevărat Muzeu Național al Literaturii Române; este însă foarte bine că, așa cum a fost posibil, Muzeul a renăscut. Important este ce va fi în viitor. Există o bază pentru proiecte tot mai consistente, pentru manifestări de înaltă clasă culturală, dar și pentru soluții de fond care să vizeze construcția unui Muzeu cu adevărat modern, la cotele exigențelor zilei de mâine. Nu este cazul să ne mulțumim cu puțin, inclusiv în acest domeniu, dar nici să subapreciem eforturile celor care au înțeles că Bucureștiul nu ar fi fost, cu adevărat, Capitala României dacă ar fi continuat să fie văduvit tocmai de un Muzeu Național al Literaturii Române. Succes tuturor celor care s-au angajat să desăvârșească acest proiect realmente NAȚIONAL.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!