Regulile bugetare ale UE trebuie regândite, afirmă noul comisar european al economiei, italianul Paolo Gentiloni

Regulile bugetare ale UE trebuie regândite, afirmă noul comisar european al economiei, italianul Paolo Gentiloni

Telex » Știri 10 decembrie 2019  

Noul comisar european al economiei, italianul Paolo Gentiloni, afirmă că Uniunea Europeană trebuie să ia în considerare relaxarea regulilor sale bugetare stricte pentru a face faţă riscurilor climatice şi unei creşteri slabe, fiind astfel în acord cu o preocupare exprimată recent de preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP, citată de Agerpres. Aceste reguli, care urmăresc să consolideze disciplina bugetară între statele membre ale UE, au fost adoptate în urma crizei financiare şi trebuie aduse la zi, a declarat comisarul european în cotidianul german Sueddeutsche Zeitung. „Avem în prezent diferite provocări: lupta împotriva schimbărilor climatice şi pericolul de a avea o creştere şi o inflaţie slăbite pentru o perioadă lungă”, a declarat el, în interviul tradus în germană.

Pactul de stabilitate şi creştere al UE limitează deficitul bugetar la 3% din Produsul Intern Brut (PIB) şi datoria la 60% din PIB pentru statele membre. Unele ţări au reuşit să respecte aceste limite datorită stării bune a economiei sau prin politici de austeritate, în timp ce altele rămân în urmă, având o datorie masivă.

Voci critice preconizează de mult timp o mai mare flexibilitate pentru a le permite ţărilor să cheltuiască în funcţie de nevoile de creştere.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.