La început a fost cuvântul...

De la posibilitate la realitate

De la posibilitate la realitate

O frază dintr-o emisiune de televiziune merită, credem (vom vedea imediat de ce am subliniat cuvântul), să prefaţeze rubrica de faţă: „Mai devreme decât s-a crezut, s-a dovedit că poate fi posibil ca…”. Aici avem de-a face cu o dublă eroare. Atunci când „crezi” că se va întâmpla ceva, evident, iei în calcul – în cel mai înalt grad – „posibilitatea” ca acel ceva să se împlinească. Totodată, verbul „poate” indică (înseamnă) exact ceea ce este „posibil”.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Constanța: Seminar cu reprezentanți ai AJFP pe teme de fiscalitate

Filiala CECCAR Constanţa: Seminar cu reprezentanţi ai AJFP pe teme de fiscalitate

Filiala Constanţa a organizat, la 28 noiembrie a.c., un seminar pe teme de fiscalitate la care au participat, alături de membri, reprezentanţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa – Chiraţa Lascu şi Zoiţa Costea, consilieri superiori, preşedintele filialei, Gheorghe Ivaşcu, directorul executiv, Vasile Buzoescu, şi Constantin Cojocaru, şef al Biroului Stagiu şi Dezvoltare Profesională Continuă.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Modificările aduse Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, dezbătute la Dolj

Modificările aduse Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, dezbătute la Dolj

Noutăţi din domeniul fiscal au captat atenţia membrilor Filialei CECCAR Dolj marţi, 29 noiembrie a.c., în cadrul unui seminar organizat de filială în colaborare cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Craiova. Specialişti ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj (AJFP) au prezentat şi au dezbătut împreună cu membrii modificările aduse Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Eveniment comun ACCA – Clubul Tinerilor Experți Contabili din România: Soft skills for the finance professional

Eveniment comun ACCA – Clubul Tinerilor Experţi Contabili din România: Soft skills for the finance professional

Membri ai Clubului Tinerilor Experţi Contabili din România (CTECR) şi ai ACCA au participat marţi, 15 noiembrie a.c., la primul eveniment comun intitulat Soft skills for the finance professional.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

O nouă generație de experți contabili a depus jurământul la Craiova

O nouă generaţie de experţi contabili a depus jurământul la Craiova

La Craiova a avut loc, la 24 noiembrie a.c., festivitatea de depunere a jurământului de către noii profesionişti contabili care au dobândit titlul de expert contabil în urma promovării examenului de aptitudini, sesiunea noiembrie 2016. Ceremonia organizată de Filiala CECCAR Dolj a avut loc în sala de cursuri „Constantin C. Demetrescu” din Craiova a filialei, avându-i ca invitaţi pe Mihail Antonescu, director în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, şi pe Cezar Dragomir, consilier la Biroul local de expertize tehnice judiciare – Tribunalul Dolj.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

CECCAR, reprezentat la aniversarea ICPA Bulgaria

CECCAR, reprezentat la aniversarea ICPA Bulgaria

Institutul Contabililor Publici Autorizaţi (ICPA) din Bulgaria a organizat la Sofia, la 28 noiembrie a.c., o serie de manifestări dedicate sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea organismului profesional, cu aceeaşi ocazie fiind celebraţi şi 85 de ani de existenţă a auditului financiar şi 25 de ani de la restaurarea profesiei de audit în Bulgaria.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

FEE: Dezbatere pe tema eticii profesionale și a curajului moral

FEE: Dezbatere pe tema eticii profesionale şi a curajului moral

Federaţia Experţilor Contabili Europeni (FEE) a organizat, la 23 noiembrie a.c., în colaborare cu Institutul Contabililor Autorizaţi din Scoţia (ICAS), o reuniune pe tema eticii profesionale, eveniment la care a participat şi reprezentantul profesiei contabile din România în Board-ul FEE. La baza ideii organizării acestei dezbateri a stat publicarea de către ICAS a documentului Curajul moral, care face parte din seria de documente Puterea lui Unu, publicate de institutul din Scoţia, publicaţie care oferă îndrumări practice pentru profesioniştii contabili în situaţii ce prezintă dileme etice.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Rubrică realizată de Daniela Mihof

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIX)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XXIX)

Acum când în toate domeniile de activitate se scriu ultimele file ale bilanţului pe acest an, încheiem – şi noi – serialul dedicat împlinirii a 95 de ani de existenţă a organizaţiei profesionale a contabililor români. Cum este cunoscut, toate acţiunile iniţiate în 2016 au fost consacrate acestei aniversări, în contextul desfăşurării în luna septembrie a celui de-al XXI-lea Congres al Profesiei Contabile din ţara noastră.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Sprijin pentru start-up-urile din Europa

Sprijin pentru start-up-urile din Europa

Iniţiativa Comisiei Europene (CE) privind înfiinţarea şi extinderea întreprinderilor îşi propune să ofere numeroşilor întreprinzători din Europa oportunitatea de a deveni întreprinderi de elită la nivel mondial. Iniţiativa reuneşte toate posibilităţile pe care UE le oferă deja, cu un nou accent asupra investiţiilor cu capital de risc, asupra legislaţiei în materie de insolvenţă şi asupra fiscalităţii.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

CGMB a aprobat înfiinţarea unui incubator de afaceri pentru sprijinirea IMM-urilor

CGMB a aprobat înfiinţarea unui incubator de afaceri pentru sprijinirea IMM-urilor

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat înfiinţarea unui incubator de afaceri în cadrul proiectului „Bucureşti Start-up”, în vederea sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea urmând să fie scutite de plata chiriei şi a utilităţilor, informează News.ro. Potrivit primarului general, Gabriela Firea, bugetul proiectului a fost estimat la cinci milioane de euro şi vor putea fi înfiinţate 200 de întreprinderi mici şi mijlocii care vor genera aproximativ 1000 de locuri de muncă.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Direct de la sursă

Au intrat în vigoare măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă

Au intrat în vigoare măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă

Pachetul de măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă a intrat în vigoare de la 3 decembrie, după ce Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 60/2016, potrivit unui comunicat emis de Executiv. Normele metodologice stabilesc modalitatea practică de acordare a primelor de activare, încadrare şi instalare de care beneficiază la angajare persoanele fără un loc de muncă, precum şi documentele în baza cărora se obţin aceste drepturi.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Indemnizații majorate cu 75% pentru invalizii, veteranii și văduvele de război

Indemnizaţii majorate cu 75% pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care indemnizaţiile pentru invalizi, veterani şi văduve de război au fost majorate cu 75%, informează un comunicat emis de Executiv. Potrivit actului normativ, categoriile menţionate vor primi indemnizaţii majorate, de la 1 ianuarie 2017.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Circularele ANAF vor fi publicate pe www.anaf.ro

Circularele ANAF vor fi publicate pe www.anaf.ro

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că va face publice, din 5 decembrie, pe site-ul propriu, la rubrica „Circulare ANAF”, circularele interne referitoare la procedurile de lucru şi la modalităţile de aplicare a prevederilor legale. „Această măsură va contribui la creşterea transparenţei activităţii instituţionale, la crearea unui mecanism de comunicare activ între administraţia fiscală şi mediul economic şi la asigurarea aplicării unitare a legislaţiei fiscale în toate structurile subordonate ale ANAF”, precizează instituţia, într-un comunicat.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

A doua rectificare bugetară din 2016. Priorităţi: sănătatea, investițiile, agricultura

A doua rectificare bugetară din 2016. Priorităţi: sănătatea, investiţiile, agricultura

Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din acest an, ce include alocări financiare suplimentare, cu prioritate pentru sănătate, investiţii, agricultură, politici şi programe finanţate prin bugetele administraţiei publice locale.  Prin rectificarea bugetară se asigură sumele necesare plăţii integrale a drepturilor de asistenţă socială – indemnizaţii pentru creşterea copilului, ajutoare sociale, alocaţii de stat pentru copii, indemnizaţii pentru persoane cu handicap –, plata drepturilor salariale aferente personalului bugetar, precum şi plata pensiilor militare recalculate şi restituirea sumelor cuvenite.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

În zece luni, deficit bugetar de  0,17% din PIB

În zece luni, deficit bugetar de  0,17% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat pe primele zece luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 1,3 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 187,6 miliarde de lei, reprezentând 24,7% din PIB, au fost cu 2,1% mai mici în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cauzate de reducerea unor taxe, în special a TVA.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

ANAF: Declaraţia 220 trebuie depusă în maximum 30 de zile de la semnarea contractului de închiriere

ANAF: Declaraţia 220 trebuie depusă în maximum 30 de zile de la semnarea contractului de închiriere

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că persoanele care obţin venituri din închirierea bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, trebuie să completeze şi să depună la ANAF Declaraţia 220 privind venitul estimat/norma de venit (Formularul 220), în maximum 30 de zile de la încheierea contractului. Declaraţia se depune odată cu înregistrarea la ANAF a contractului încheiat între părţi.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Studiu: Majoritatea românilor consideră că au un nivel de trai mediu sau peste medie

Studiu: Majoritatea românilor consideră că au un nivel de trai mediu sau peste medie

Peste 75% dintre români consideră că au un nivel de trai mediu sau peste medie şi venituri suficiente pentru un trai decent, ceea ce le permite să cumpere bunuri mai scumpe, chiar dacă acest lucru implică uneori sacrificii în alte domenii, arată un studiu efectuat de compania de cercetare Novel Research, la solicitarea Provident Financial România, citat de News.ro.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

S-a constituit Consiliul Național pentru Inovare și Antreprenoriat

S-a constituit Consiliul Naţional pentru Inovare şi Antreprenoriat

Prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a fost aprobată componenţa Consiliului Naţional pentru Inovare şi Antreprenoriat – CNIA, organism consultativ de nivel naţional, fără personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Revista presei economice

Un deceniu de apartenenţă a României la UE

Un deceniu de apartenenţă a României la UE

Ziarul Financiar a iniţiat o amplă campanie menită să marcheze împlinirea a 10 ani de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene. În suplimentul apărut vineri, 25 noiembrie a.c., editorialul semnat de redactorul-şef Sorin Pâslaru remarca următoarele: „Poate că unii cred că aderarea la UE a venit de la sine. De fapt, a fost voinţa unor lideri ai României de a îndrepta ţara către Vest.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Piaţa muncii, confruntată cu deficitul de personal calificat

Piaţa muncii, confruntată cu deficitul de personal calificat

Ziarul Bursa din 25 noiembrie a.c. publică luările de poziţie ale Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM) cu prilejul lansării studiului privind analiza forţei de muncă la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României, aferent anului 2015. Prima constatare vizează existenţa unui număr mare de muncitori necalificaţi din economia naţională.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Semnal editorial

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită

Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul de aptitudini pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat – Ediţia a IV-a, revizuită şi adăugită

În vederea obţinerii calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale şi pregătirea tehnică şi deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen naţional, CECCAR asigură accesul pe piaţa serviciilor contabile şi conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialişti care posedă un înalt nivel de competenţă profesională şi conduită etică.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a V-a, revizuită

Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat – Ediţia a V-a, revizuită

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008. Ca urmare, CECCAR vine în întâmpinarea candidaţilor cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire, şi anume Ghid pentru pregătirea candidaţilor la examenul de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS)

Norme oficiale emise la 1 ianuarie 2015. Cuprinde standardele care intră în vigoare ulterior datei de 1 ianuarie 2015, dar nu cuprinde standardele pe care acestea le înlocuiesc. Volumul Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) 2015, cunoscut sub denumirea de Cartea roşie, include cele mai recente versiuni consolidate ale tuturor Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Comentariul ediției

Impozitarea, în timp şi spaţiu

Impozitarea, în timp şi spaţiu

Teodor Brateş

Nu este dificil de sesizat că, în actuala campanie electorală, tema fiscalităţii ocupă un loc predilect. Cei mai mulţi candidaţi se întrec în promisiuni privind reducerea taxelor şi impozitelor, convinşi că, în acest mod, atrag cu deosebire atenţia alegătorilor şi, astfel, automat, se multiplică intenţiile favorabile de vot. Fără îndoială, fiscalitatea reprezintă un instrument esenţial de stimulare a fenomenelor economico-sociale pozitive şi de diminuare a celor negative.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Eveniment

„Ziua Economistului” și „Ziua Profesorului de Economie”

„Ziua Economistului” şi „Ziua Profesorului de Economie”

Alexandra Rizea

Tradiţiile există, desigur, pentru a fi păstrate, deoarece transmit, din trecut spre prezent, numeroase mesaje, în centrul cărora se află efigia unor mari modele demne de a fi urmate. Însăşi stabilirea datei de 23 noiembrie pentru marcarea „Zilei Economistului” şi a „Zilei Profesorului de Economie” a fost şi este un semn de profund respect faţă de înaintaşi.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Cariere. Drumul spre performanță

Rolurile și competențele profesioniștilor contabili, factori-cheie ai dezvoltării antreprenoriatului

Rolurile şi competenţele profesioniştilor contabili, factori-cheie ai dezvoltării antreprenoriatului

Interviu cu ec. Luminiţa Chihai, preşedintele Filialei CECCAR Suceava: „Vă mulţumesc pentru posibilitatea de a împărtăşi câte ceva din experienţa mea profesională. Apreciez în mod deosebit iniţiativa redacţiei de a pune la dispoziţia colegilor noştri o rubrică specială consacrată tocmai parcursului într-o profesie pe care am îmbrăţişat-o cu toţii cu determinare, cu dorinţa de a ne împlini personal într-o prestigioasă comunitate profesională.”

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Au început înscrierile pentru Accelerating Entrepreneurs 2017

Au început înscrierile pentru Accelerating Entrepreneurs 2017

EY lansează o nouă ediţie a programului Accelerating Entrepreneurs, care se adresează viitorilor lideri de piaţă, companii antreprenoriale inovatoare aflate la început de drum, cu mare potenţial de creştere. În cadrul programului, antreprenorii vor beneficia de consultanţă din partea specialiştilor EY şi de oportunitatea unui schimb de experienţă cu antreprenori de top, de la nivel global, în cadrul evenimentului „Strategic Growth Forum”, care va avea loc în februarie 2017, la Roma.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Expert Mind, din Iași – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Iași

Expert Mind, din Iaşi – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăţi membre CECCAR, filiala Iaşi

SC Expert Mind SRL şi-a început activitatea în urmă cu 10 ani, dezvoltându-se treptat şi ajungând să fie în prezent în topul celor mai bune companii locale din domeniul financiar-contabil, cu un portofoliu remarcabil de peste 500 de clienţi şi cu o echipă formată din 35 de profesionişti. Expert Mind oferă servicii complete de contabilitate pentru entităţi de diverse forme juridice. Compania vine în sprijinul IMM-urilor cu pachete integrate de servicii contabile, în domeniul resurselor umane, consultanţă financiar-contabilă şi fiscală.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Expertiza și auditul afacerilor

Joint venture. Concept și studiu de caz – partea a II-a –

Joint venture. Concept şi studiu de caz – partea a II-a –

Cristian Marinescu

Asocierea de tip joint venture, care presupune un contract ferm între două sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice, fără însă a da naştere unei noi persoane juridice, poate fi forma ideală prin care agenţii economici din aceeaşi ţară sau din ţări diferite participă cu anumite bunuri ori servicii din patrimoniul propriu în vederea exercitării în comun a unor activităţi comerciale, aducătoare de profit.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Regimul juridic al patrimoniului de afectațiune în lumina Codului civil

Regimul juridic al patrimoniului de afectaţiune în lumina Codului civil

Charlotte Ene

Actualul Cod civil aduce cu sine o schimbare de paradigmă în sfera relaţiilor de drept privat, îndeosebi prin abandonarea distincţiei dintre dreptul civil şi dreptul comercial, una dintre consecinţele majore constând în abrogarea Codului comercial, şi îm­bră­ţişarea unei viziuni unitare în care sunt integraţi toţi participanţii la viaţa socială.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Curier legislativ

Proiect de îmbunătățire a procedurilor de insolvență pentru întregul teritoriu al UE

Proiect de îmbunătăţire a procedurilor de insolvenţă pentru întregul teritoriu al UE

Comisia Europeană (CE) a prezentat săptămâna trecută, pentru prima dată, un set de norme europene privind insolvenţa întreprinderilor. „Această iniţiativă va oferi întreprinderilor care se confruntă cu dificultăţi financiare mai multe oportunităţi pentru a-şi restructura din timp activitatea, în scopul de a preveni falimentul şi a evita disponibilizarea personalului angajat. Iniţiativa va garanta că antreprenorii beneficiază de o a doua şansă de a face afaceri după un faliment.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Guvernul a introdus Registrul public de evidență a salariaților, după modelul REVISAL

Guvernul a introdus Registrul public de evidenţă a salariaţilor, după modelul REVISAL

Executivul a decis săptămâna trecută, printr-o hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, introducerea Registrului general de evidenţă a personalului plătit din fonduri publice, care va fi gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), informează un comunicat emis de Guvern.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

S-au modificat formularele 101 și 120

S-au modificat formularele 101 şi 120

Actul normativ care modifică formularele 101 Declaraţie privind impozitul pe profit şi 120 Decont privind accizele a intrat în vigoare săptămâna trecută, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Aşa cum am relatat într-un articol publicat în CECCAR Business Magazine, emiterea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit” şi 120 „Decont privind accizele” a fost motivată de necesitatea adaptării la noile prevederi legale (Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală) a formularelor amintite.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Legislație comentată

Legislaţie comentată

Florin Dobre, Radu Ciobanu

Sursa: Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.902 din 10 octombrie 2016 pentru aprobarea Procedurii privind declararea veniturilor din ce­darea folosinţei bunurilor şi stabilirea impozitului datorat de către contribuabilii care ca­lifică aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente, publicat în Mo­nitorul Oficial nr. 807/13.10.2016

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Adeverința de venit va conține informații suplimentare privind veniturile brute realizate

Adeverinţa de venit va conţine informaţii suplimentare privind veniturile brute realizate

Formularul Adeverinţă de venit pentru persoanele fizice a fost modificat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3.396/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 954/25.11.2016. Modificările vizează, aşa cum am menţionat în numărul anterior al CECCAR Business Magazine, introducerea unor informaţii suplimentare privind venitul brut realizat din salarii obţinute pentru creare de programe pentru calculator, pentru cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau dezvoltare tehnologică, din pensii mai mici decât plafonul de impozitare şi din salarii obţinute de persoanele fizice cu dizabilităţi grave sau accentuate.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

440 lei, suma lunară acordată sub formă de tichete de creșă

440 lei, suma lunară acordată sub formă de tichete de creşă

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice a emis, la 15 noiembrie, Ordinul nr. 2.162/2016 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul II al anului 2016, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial (nr. 942/23.11.2016). Actul normativ prevede că începând cu luna noiembrie, pentru semestrul al II-lea al anului 2016, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 440 lei.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Legea privind diminuarea risipei alimentare, publicată în Monitorul Oficial

Legea privind diminuarea risipei alimentare, publicată în Monitorul Oficial

Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, care prevede vânzarea la preţ redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum, a fost publicată recent în Monitorul Oficial (nr. 934/21.11.2016). Propunerea legislativă a fost respinsă iniţial de Senat, dar adoptată de Camera Deputaţilor.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Tinerii fermieri vor putea primi, în concesiune sau în arendă, terenuri de la stat

Tinerii fermieri vor putea primi, în concesiune sau în arendă, terenuri de la stat

Absolvenţii unei instituţii de învăţământ de profil agricol, cu vârsta de până în 40 de ani, pot să primească terenuri de la stat în concesiune sau în arendă, în vederea înfiinţării de ferme, potrivit unui act normativ care a intrat în vigoare săptămâna trecută. Legea nr. 226/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului a fost publicată în Monitorul Oficial (nr. 937/22.11.2016).

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Proiecte aflate în dezbatere publică

Proiecte aflate în dezbatere publică

Următoarele proiecte legislative sunt supuse dezbaterii publice pe site-urile ministerelor de resort: Proiect de hotărâre a Guvernului pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”, Proiect privind Strategia programului „Prima casă”.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Rubrică realizată
de Oana Posdărescu

Breviar statistic

După zece luni din 2016, soldul creditului neguvernamental a ajuns la 218,754 miliarde lei

După zece luni din 2016, soldul creditului neguvernamental a ajuns la 218,754 miliarde lei

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în octombrie 2016 cu 0,9% (0,4% în termeni reali) faţă de luna anterioară, până la nivelul de 218,754 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 1,2% (0,8% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,4% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,8%).

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

488.210 companii în domeniul economic în 2015

488.210 companii în domeniul economic în 2015

La sfârşitul anului trecut, în România erau active 488.210 companii în domeniul economic, cu 1% mai multe faţă de anul 2014, acestea având în total peste 3,92 milioane angajaţi şi o cifră de afaceri cumulată de 1180 miliarde lei, arată ancheta structurală în întreprinderi pe anul 2015, publicată de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi citată de News.ro.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

703.509 tranzacţii imobiliare în primele trei trimestre

703.509 tranzacţii imobiliare în primele trei trimestre

În primele nouă luni ale anului 2016 au fost înregistrate, la nivel naţional, 703.509 tranzacţii imobiliare, cu peste 56.000 mai multe faţă de perioada ianuarie-septembrie 2015, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. În septembrie 2016, au fost tranzacţionate 85.838 de imobile în toată ţara, în creştere cu peste 1200 faţă de luna precedentă. Comparativ cu septembrie 2015, numărul tranzacţiilor a crescut cu aproape 7500.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Conectarea la era digitală

Noi „poli” de creștere tehnologică a României

Noi „poli” de creştere tehnologică a României

Recent, a avut loc o amplă dezbatere intitulată „Noul Iaşi. Capitala Moldovei ca pol major de creştere tehnologică a României”, prilej de analiză a stadiului actual şi perspectivelor apariţiei şi consolidării unor centre de promovare a progresului ştiinţifico-tehnic după modelul „Silicon Valley”. Prin noile investiţii în domeniul IT, s-a lărgit aria de acţiune a ceea ce se numeşte îndeobşte „un pol de creştere tehnologică”, respectiv hub-uri IT.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Companiile de software de pe piețele emergente: provocări pentru depăşirea fazei de start-up

Companiile de software de pe pieţele emergente: provocări pentru depăşirea fazei de start-up

PwC, în colaborare cu International Data Corp., a clasificat primele 30 de companii de software provenind din pieţele emergente şi a identificat câteva caracteristici interesante. Acestea au unele însuşiri comune, cum ar fi experienţa şi înţelegerea pieţelor locale şi avantaje comune (structuri de costuri reduse, cultura antreprenorială, demografie) şi se confruntă cu aceleaşi provocări (cum ar fi distanţa, accesul la finanţare, nivelul de încredere). Liderii companiilor respective au depăşit obstacolele şi au maximizat avantajele pentru a-şi face firmele cunoscute fie drept competitori redutabili, fie ca parteneri de valoare.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Roza vânturilor

Peste 3.000 de militari la parada de 1 Decembrie

Peste 3.000 de militari la parada de 1 Decembrie

Peste 3.000 de militari vor participa la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României de la Parcul Arcul de Triumf din Capitală, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN) într-un comunicat de presă. Parada este programată să înceapă la ora 11.00. Alături de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii vor participa militari din mai multe ţări aliate sau partenere: Marea Britanie, Italia, Germania, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Spania şi SUA.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Bookfest sărbătorește Ziua Națională la Brașov

Bookfest sărbătoreşte Ziua Naţională la Braşov

Numeroase reduceri substanţiale şi alte oferte îi aşteaptă pe vizitatorii Salonului de Carte Bookfest Braşov, programat să se desfăşoare în perioada 1-4 decembrie în Aula Universităţii „Transilvania”. Evenimentul este organizat de Asociaţia Editorilor din România, împreună cu Fundaţia AIDA, sub egida Federaţiei Editorilor din România.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Muzeul Vârstelor va fi inaugurat în Casa Filipescu-Cesianu

Muzeul Vârstelor va fi inaugurat în Casa Filipescu-Cesianu

Muzeul Vârstelor, singurul muzeu cu profil antropologic din Bucureşti, are programată inaugurarea în Casa Filipescu-Cesianu la 19 decembrie, informează News.ro. Potrivit sursei citate, muzeul îşi propune să arate cum au evoluat generaţiile de-a lungul ultimilor 300 de ani, de la începutul epocii fanariote şi până în perioada contemporană.

  Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016

Rubrică realizată
de Oana Posdărescu


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.