La început a fost cuvântul...

Cum se citește ceea ce se scrie? Și viceversa

Cum se citește ceea ce se scrie? Și viceversa

De câte ori nu ne-a fost dat să auzim formule de genul „a fost trecut pe ștatul de plată” sau „am verificat ștatele de plată”? Or, este limpede că avem de-a face cu o greșeală. Este corect să se spună „statul de plată”. Aici ne confruntăm cu influențe din alte limbi (de pildă, germana), în condițiile în care vorbirea curentă tinde să-l transforme pe „s” în „ș”. În acest sens, exemplele sunt numeroase.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Direct de la sursă

Formulare pentru stabilirea din oficiu a CAS pentru persoanele fizice

Formulare pentru stabilirea din oficiu a CAS pentru persoanele fizice

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că adaptează formularele utilizate de organele fiscale pentru stabilirea din oficiu a CAS pentru persoanele fizice, în cazul în care acestea nu-și îndeplinesc obligațiile declarative conform prevederilor legale stabilite la art. 106, 107 și 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Creștere a finanțării de bază pentru învățământul preuniversitar

Creștere a finanțării de bază pentru învățământul preuniversitar

Costul standard per elev/preșcolar pentru învățământul preuniversitar de stat, particular și confesional acreditat, pentru anul 2017, crește de la 3.043 lei/an la 3.740 lei, potrivit a două hotărâri adoptate de Guvern. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat, particular și confesional acreditat primesc finanțare de bază, în limitele costului standard per elev/preșcolar, de la bugetul de stat, din sumele defalcate din TVA prin bugetele locale.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Oportunități sporite de finanțare a întreprinderilor sociale

Oportunități sporite de finanțare a întreprinderilor sociale

Furnizorii de microcredite și de finanțare pentru întreprinderile sociale își pot dezvolta capacitatea de a acționa pe piață printr-o inițiativă lansată recent a Comisiei Europene și a Fondului European de Investiții (FEI), informează, printr-un comunicat, Reprezentanța Comisiei Europene în România. Noua componentă investițională face parte din Programul UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI).

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

DGV: Verificarea agenților economici care dețin atestate pentru comercializarea și distribuția produselor accizabile

DGV: Verificarea agenților economici care dețin atestate pentru comercializarea și distribuția produselor accizabile

ANAF, prin Direcția Generală a Vămilor (DGV), precizează că efectuează, până la finalul lunii ianuarie, o operațiune de identificare și avertizare a agenților economici asupra consecințelor nedepunerii, până la data de 15 februarie 2017, a cererilor pentru obținerea noilor atestate pentru comercializare și distribuție în sistem angro/en detail de produse energetice, băuturi alcoolice și tutun prelucrat.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Brevetarea în străinătate a invențiilor românești ar putea fi sprijinită financiar

Brevetarea în străinătate a invențiilor românești ar putea fi sprijinită financiar

Potrivit unui proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 573/1998 privind organizarea și funcționarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), activitatea de inovare a solicitanților români de brevet de invenție, pentru brevetarea în străinătate a creațiilor lor, ar putea fi sprijinită financiar din veniturile acestei instituții, informează News.ro.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

57 de milioane de euro din fonduri UE pentru reabilitarea drumului național Dej-Baia Mare

57 de milioane de euro din fonduri UE pentru reabilitarea drumului național Dej-Baia Mare

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat o contribuție financiară prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) la proiectul Reabilitarea Drumului Național 1C între orașele Dej și Baia Mare. Cofinanțarea din partea Uniunii Europene pentru acest proiect major retrospectiv, ale cărui lucrări de reabilitare au fost finalizate în 2016, este de aproximativ 57 de milioane de euro.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

UE: 128,5 milioane de euro pentru promovarea produselor agricole

UE: 128,5 milioane de euro pentru promovarea produselor agricole

Noul apel pentru campanii multianuale de promovare a produselor agricole, lansat de Comisia Europeană, are la dispoziție un buget total de 128,5 milioane de euro, cu rate de finanțare a proiectelor de la 70 la 85%. Programele selectate se vor desfășura în Uniunea Europeană și în țări terțe și vor avea ca obiectiv promovarea consumului și a produselor europene de calitate.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Breviar statistic

Ne aflăm pe locul 38 într-un top al celor mai inovatoare 50 de state din lume

Ne aflăm pe locul 38 într-un top al celor mai inovatoare 50 de state din lume

România ocupă locul 38 într-un top realizat de Bloomberg, al celor mai inovatoare 50 de state din lume, în care Coreea de Sud este lider, Suedia a urcat pe locul al doilea, iar Finlanda a avansat pe locul cinci, precizează News.ro. Astfel, potrivit Bloomberg Innovation Index, țara noastră s-a plasat pe cea mai bună poziție, 25, în cazul producției cu valoare adăugată mare, urmată de gradul de concentrare al companiilor high-tech, pe locul 25.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Țara noastră, locul 55 pe plan global la atragerea angajaților valoroși

Țara noastră, locul 55 pe plan global la atragerea angajaților valoroși

România ocupă locul 55 pe plan global, din 118 țări analizate, din punctul de vedere al eficienței atragerii și păstrării de angajați valoroși, potrivit studiului Global Talent Competitiveness Index (GTCI), realizat de compania de recrutare Adecco, citat de News.ro. Cercetarea este realizată anual și măsoară modul în care țările cultivă, atrag și păstrează candidații, oferind resurse pentru a dezvolta strategii de creștere a competitivității pe piața globală a muncii.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 17% în 2016

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 17% în 2016

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 17% în 2016, la 94.924 de unități, de peste două ori mai mult față de avansul Uniunii Europene, de 6,8%, în timp ce livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 9,6%, la 413.523 de unități, conferind mărcii românești o cotă de 2,8%. În 2015, în România au fost înregistrate 81.162 de autoturisme.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Eurostat: România, singurul stat din UE unde prețurile locuințelor au scăzut în T3 față de T2 în 2016

Eurostat: România, singurul stat din UE unde prețurile locuințelor au scăzut în T3 față de T2 în 2016

România este singurul stat din Uniunea Europeană unde prețurile locuințelor au scăzut în trimestrul al treilea din 2016 față de cel de-al doilea, cu 0,7%, la nivelul UE având loc o creștere de 1,5%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro. În zona euro a avut loc o creștere de 1,3% a acestor prețuri, raportat la trimestrul al doilea.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Conectarea la era digitală

Serviciul Spațiul privat virtual (SPV), extins pentru persoanele juridice

Serviciul Spațiul privat virtual (SPV), extins pentru persoanele juridice

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a extins serviciul Spațiul privat virtual (SPV) pentru toți contribuabilii. Astfel, pe lângă persoanele fizice, și contribuabilii persoane juridice și entități fără personalitate juridică pot opta să primească, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, acte administrative fiscale emise în formă electronică de organul fiscal central, precum și alte documente, dacă accesează serviciul Spațiul privat virtual (SPV).

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Protecția datelor personale în mediul virtual

Protecția datelor personale în mediul virtual

Comisia Europeană (CE) a propus recent un pachet legislativ format din două regulamente și o comunicare, în domeniul protecției datelor personale în mediul virtual. „Propunerile vor completa cadrul UE de protecție a datelor. Acestea vor asigura protecția vieții private în comunicațiile electronice prin norme actualizate și eficace, precum și faptul că instituțiile europene vor aplica aceleași standarde înalte pe care le așteptăm de la statele noastre membre”, a declarat prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Microsoft va vinde cărți electronice în Windows 10

Microsoft va vinde cărți electronice în Windows 10

Utilizatorii vor putea în curând să cumpere cărți în format digital prin intermediul magazinului de conținut din Windows 10, informează News.ro. Astfel, Microsoft intenționează să adauge o secțiune de cărți în magazinul său de conținut din Windows 10, numit Windows Store.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Lumea în care trăim

CIA a publicat online 13 milioane de pagini de documente desecretizate

CIA a publicat online 13 milioane de pagini de documente desecretizate

Agenția Centrală de Informații (CIA) a publicat online, săptămâna trecută, aproximativ 13 milioane de pagini de documente desecretizate. Este pentru prima dată când agenția americană publică online asemenea documente, după lansarea unui proces în acest sens de către o ONG, informează News.ro.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Semnal editorial

Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor - abonamente 2017
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită

În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale și pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care posedă un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a V-a, revizuită

Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a V-a, revizuită

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008. Ca urmare, CECCAR vine în întâmpinarea candidaților cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire, și anume Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

Norme oficiale emise la 1 ianuarie 2015. Cuprinde standardele care intră în vigoare ulterior datei de 1 ianuarie 2015, dar nu cuprinde standardele pe care acestea le înlocuiesc. Volumul Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015, cunoscut sub denumirea de Cartea roșie, include cele mai recente versiuni consolidate ale tuturor Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Prim-plan decizional

PUNCTUL DE VEDERE REMIS DE CECCAR AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ÎN URMA ELIMINĂRII FORMULARULUI 088

PUNCTUL DE VEDERE REMIS DE CECCAR AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ÎN URMA ELIMINĂRII FORMULARULUI 088

Președintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, împreună cu un grup de colaboratori, a continuat joi, 19 ianuarie, seria de întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri în vederea simplificării procedurii ce urmează a fi adoptată de la 1 februarie a.c., ca urmare a eliminării Formularului 088 Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9.500 de obiective de investiții

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9.500 de obiective de investiții

Executivul a extins, prin ordonanță de urgență, categoriile de investiții care pot fi finanțate în cadrul Programului național de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învățământ și sănătate. Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităților de învățământ preuniversitar (respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii), a unităților sanitare, inclusiv a spațiilor afectate desfășurării activității unor cabinete medicale de permanență.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Stimulentul de inserție, majorat

Stimulentul de inserție, majorat

Guvernul a decis majorarea la 650 lei a cuantumului stimulentului de inserție, drept acordat părinților care se întorc la activitatea profesională înainte de finalizarea concediului pentru creșterea copilului. Măsura urmează să se aplice începând cu drepturile lunii aprilie 2017.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Comentariul ediției

După Davos și Washington, din nou, la preocupările de acasă

După Davos și Washington, din nou, la preocupările de acasă

Teodor Brateș

Oricât de mari, de presante și de stresante sunt preocupările noastre cotidiene, nu putem să ignorăm evenimente de anvergură mondială decât cu asumarea riscului enorm de a ne decupla de la realitățile lumii în care trăim, cu toate consecințele extrem de grave care decurg de aici.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Eveniment

24 Ianuarie (1859-2017)

24 Ianuarie (1859-2017)

Alexandra Rizea

Atât în țară, cât și în străinătate, Ziua Unirii Principatelor Române a fost și este marcată, la acest început de an, sub semnul unor preocupări deosebite nu numai pentru afirmarea mai puternică a adevărului istoric, ci și pentru promovarea valorilor noastre naționale într-o manieră specifică timpului prezent.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Cariere. Drumul spre performanță

Un parcurs profesional de succes implică responsabilitate, competență, spirit civic

Un parcurs profesional de succes implică responsabilitate, competență, spirit civic

Interviu cu Maria Constantin, expert contabil, președintele Filialei CECCAR Ilfov: „Apreciez inițiativa redacției CECCAR Business Magazine de a consacra o rubrică specială parcursului celor care au optat pentru profesia contabilă, precum și obiectivelor personale și colective la nivelul filialei. Și acum, răspunsul propriu-zis: după absolvirea Academiei de Studii Economice din București, în 1987, am început ca economist la SMA Fundulea.”

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Contasist – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Suceava

Contasist – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Suceava

Contasist este o firmă de contabilitate din municipiul Suceava, formată dintr-un grup de zece profesioniști contabili, dintre care patru experți contabili și șase economiști, având cunoștințele teoretice și experiența practică necesare pentru a-i ajuta pe oamenii de afaceri suceveni și nu numai să beneficieze rapid și substanțial de colaborarea cu Contasist.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA

Povestea din spatele Biziday – un eveniment dedicat studenților de profil economic, marca YAA

Economie, societate, studenți, viitor, antreprenoriat și tehnologie – acestea sunt subiectele pe care s-a focusat evenimentul desfășurat la 20 ianuarie a.c. în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, la care au participat peste 500 de studenți de profil economic & business din universitățile din Timișoara. Evenimentul a fost organizat de studenți membri ai Young Accountants Association (YAA).

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Acord FEI-UniCredit pentru finanțarea IMM-urilor inovatoare

Acord FEI-UniCredit pentru finanțarea IMM-urilor inovatoare

Fondul European de Investiții (FEI) și UniCredit au semnat contractul de garanții InnovFin, acordate IMM-urilor pentru a dinamiza accesul la finanțare pentru firmele inovatoare mici, mijlocii și cu capitalizare medie în opt țări. Această tranzacție beneficiază de sprijin din partea Orizont 2020, programul-cadru pentru cercetare și inovare al UE, și din partea Fondului European pentru Investiții Strategice (FEIS), pilonul central al Planului de Investiții pentru Europa.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Expertiza și auditul afacerilor

Raportările contabile anuale – sursa informațională privind aprecierea performanței financiare a entității economice. Studiu de caz: industria farmaceutică

Raportările contabile anuale – sursa informațională privind aprecierea performanței financiare a entității economice. Studiu de caz: industria farmaceutică

Nicolae Balteș, Georgiana Minculete (Piko)

Articolul de față prezintă indicatorii clasici și moderni prin care poate fi evaluată per­formanța financiară a entităților economice. Studiul a fost realizat pe baza informațiilor furnizate de rapoartele contabile anuale ale unor entități care își desfășoară activitatea în domeniul farmaceutic. Perioada 2009-2015 a arătat că cel mai mare nivel al renta­bilității a fost înregistrat în 2010.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Regimul contabil și fiscal privind ajustarea TVA în cazul bunurilor de capital

Regimul contabil și fiscal privind ajustarea TVA în cazul bunurilor de capital

Lucian Cernușca

Articolul urmărește să pună în evidență regimul contabil și fiscal privind ajustarea taxei pe valoarea adăugată în situația achiziționării de bunuri de capital. Baza legală privind ajustarea TVA în cazul bunurilor de capital o reprezintă prevederile Codului fiscal.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Curier legislativ

Noi modele de formulare în domeniul colectării creanțelor fiscale

Noi modele de formulare în domeniul colectării creanțelor fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat formularele utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, pentru a le adapta la prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Ordinul președintelui ANAF nr. 63/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 32/11.01.2017, înlocuiește actul normativ anterior ce reglementa formularele amintite, respectiv OPANAF nr. 2.446/2014 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, emis în baza prevederilor vechiului Cod de procedură fiscală, abrogat.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

ANAF propune un nou model de decont pentru TVA (Formularul 300)

ANAF propune un nou model de decont pentru TVA (Formularul 300)

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că de la începutul acestui an a fost introdus regimul special pentru agricultori care le permite acestora să beneficieze de o compensație în cotă forfetară pentru taxa aferentă achizițiilor. Totodată, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care efectuează achiziții de la agricultori pot deduce această compensație.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

INS: Normele de completare a Declarației statistice Intrastat

INS: Normele de completare a Declarației statistice Intrastat

Normele de completare a Declarației Intrastat, declarație obligatorie, conform Legii nr. 422/2006, pentru schimbul de bunuri între România și alte state membre ale Uniunii Europene, au fost aprobate prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică (INS) și publicate recent în Monitorul Oficial (Ordinul președintelui INS nr. 1.475/2016 privind aprobarea Normelor de completare a Declarației statistice Intrastat, MO nr. 25/10.01.2017).

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

A fost modificat Formularul 390 VIES Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare

A fost modificat Formularul 390 VIES Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că regimul special pentru agricultori, care le permite acestora să beneficieze de o compensație în cotă forfetară pentru taxa aferentă achizițiilor, a fost modificat de la 1 ianuarie 2017. „Totodată, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care efectuează achiziții de la agricultori, pot deduce această compensație.”

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Primă de relocare pentru încurajarea încadrării în muncă a șomerilor

Primă de relocare pentru încurajarea încadrării în muncă a șomerilor

Guvernul a modificat și completat Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în scopul încurajării în muncă a șomerilor. Astfel, se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea de domiciliu sau reședință și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Programul Casa Verde Plus: Finanțare de până la 40.000 lei pentru optimizarea energetică a locuințelor

Programul Casa Verde Plus: Finanțare de până la 40.000 lei pentru optimizarea energetică a locuințelor

Românii care vor să-și izoleze termic locuința pot să obțină finanțare de la stat prin programul Casa Verde Plus, lansat anul trecut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Finanțarea se acordă sub forma unei prime de eficiență energetică în valoare de maximum 40.000 lei, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat și finisat, se arată în ghidul de finanțare a programului, aprobat printr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Rubrică realizată de Oana Posdărescu

Roza vânturilor

Unirea Principatelor Române, marcată printr-o expoziție de pictură la Muzeul Cotroceni

Unirea Principatelor Române, marcată printr-o expoziție de pictură la Muzeul Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni găzduiește, începând de săptămâna trecută, expoziția de pictură contemporană Cotroceni – Culorile Istoriei a artistului plastic Valentin Tănase. Expoziția este dedicată aniversărilor istorice din cursul anului 2017, precum împlinirea a 140 de ani de la cucerirea independenței de stat a României, 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz, precum și împlinirea a 90 de ani de la trecerea în neființă a regelui Ferdinand I al României.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Gala Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice, la a II-a ediție

Gala Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice, la a II-a ediție

A doua ediție a Galei Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice este programată să aibă loc luni, 30 ianuarie, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, informează un comunicat al Institutului Cultural Român (ICR). Evenimentul este organizat de ICR, prin Direcția Români din Afara Granițelor, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, și este programat să înceapă de la ora 18.00.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Premiile Oscar 2017

Premiile Oscar 2017

Cea de-a 89-a ediție a galei de decernare a Premiilor Oscar va avea loc în noaptea din 26 spre 27 februarie la Dolby Theatre din Hollywood și va fi prezentată de Jimmy Kimmel, informează News.ro. Ceremonia va fi difuzată în direct și în exclusivitate în România de Digi24 și Digi Film, pentru al treilea an consecutiv, potrivit unui comunicat Digi24, citat de aceeași sursă.

  Nr. 2, 24-30 ianuarie 2017

Rubrică realizată de Oana Posdărescu


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.