La început a fost cuvântul...

Sens și semnificație în ceas de sărbătoare

Sens şi semnificaţie în ceas de sărbătoare

Există un număr considerabil de cuvinte care se referă, direct şi indirect, la momente sărbătoreşti din viaţa personală şi din cea la nivel de colectivităţi – de la colegii de muncă la comunităţi teritoriale, la naţiuni şi până la scara întregii umanităţi. Pornind de la ceea ce ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Prezentul și viitorul profesiei contabile

Formarea și afirmarea profesională, sub impactul transformărilor tehnologice, economice și sociale din prezent și în perspectivă

Formarea şi afirmarea profesională, sub impactul transformărilor tehnologice, economice şi sociale din prezent şi în perspectivă

În cele ce urmează supunem atenţiei cititorilor opiniile preşedintelui Accountancy Europe şi ale preşedintelui Consiliului superior al CECCAR, consemnate cu prilejul Conferinţei Naţionale a CECCAR. Este vorba despre puncte de vedere de larg interes pentru profesioniştii contabili din ţara noastră, întrucât, odată cu relevarea unor elemente definitorii pentru performanţa în profesie, sunt abordate şi aspecte esenţiale privind modul în care vor evolua o serie de procese şi fenomene care îşi vor pune puternic amprenta asupra viitorului domeniului contabilităţii.

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Agenda CECCAR

CECCAR Dolj: Prevederile OUG nr. 19/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prezentate membrilor filialei de specialiști ai AJFP

CECCAR Dolj: Prevederile OUG nr. 19/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prezentate membrilor filialei de specialişti ai AJFP

Noutăţile legislative cu incidenţă fiscală au fost prezentate profesioniştilor contabili din judeţul Dolj în cadrul unui seminar organizat, la data de 18 aprilie a.c., de filiala CECCAR în colaborare cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP). Reprezentanţii instituţiei au ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

CECCAR Neamț: Masă rotundă pentru discutarea temelor de interes pentru profesie, urmată de vizionarea spectacolului Revizorul, la Teatrul Tineretului

CECCAR Neamţ: Masă rotundă pentru discutarea temelor de interes pentru profesie, urmată de vizionarea spectacolului Revizorul, la Teatrul Tineretului

Miercuri, 10 aprilie a.c., peste cincizeci de specialişti contabili, împreună cu preşedintele şi executivul Filialei CECCAR Neamţ, au participat la o masă rotundă, organizată la restaurantul Hotelului Ceahlău, prilej cu care au fost discutate subiecte de interes privind exercitarea profesiei. ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

CECCAR Vaslui și AJFP: Întâlnire de lucru a membrilor filialei pentru prezentarea noutăților legislative cu incidență fiscală

CECCAR Vaslui şi AJFP: Întâlnire de lucru a membrilor filialei pentru prezentarea noutăţilor legislative cu incidenţă fiscală

Joi, 18 aprilie a.c., experţi contabili şi contabili autorizaţi din judeţul Vaslui au participat la o întâlnire de lucru găzduită de sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP), dedicată prezentării noutăţilor legislative de interes pentru profesie. Modul de completare ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Curier legislativ

Legislație comentată

Legislaţie comentată

CECCAR

Sursa: Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.754 din 28 februarie 2019 privind indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual, publicat în Monitorul Oficial nr. 211/18.03.2019

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Hotărârea CJUE în interpretarea noţiunii de „beneficiar real” şi a abuzului de drept în cazul aranjamentelor artificiale

Hotărârea CJUE în interpretarea noţiunii de „beneficiar real” şi a abuzului de drept în cazul aranjamentelor artificiale

CECCAR

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are misiunea de a garanta respectarea şi interpretarea uniformă a legislaţiei Uniunii la solicitarea instanţelor naţionale, hotărârile sale fiind de directă aplicabilitate tuturor statelor membre, cu efect retroactiv, datorită forţei juridice a actului interpretat. În data de 26 februarie 2019 au fost publicate două hotărâri ale CJUE în care sunt clarificate aspecte privind calitatea de „beneficiar real” şi identificarea unor aranjamente artificiale constituite în scopul aplicării scutirii de la impozitare a plăţilor de dobânzi şi redevenţe. Aceste aspecte fac obiectul articolului de faţă.

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Direct de la sursă

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF de săptămâna aceasta

Noutăţi fiscale europene din buletinul de ştiri ETAF de săptămâna aceasta

Luni, 15 aprilie a.c., în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg, deputaţii europeni au discutat despre eşecul adoptării impozitării serviciilor digitale la nivelul UE. În ciuda planului ambiţios propus de Comisie şi aprobat de Parlamentul  European, Consiliul a blocat dosarul în luna martie a acestui an. Potrivit deputaţilor europeni, propunerea a fost respinsă din cauza sistemului de vot în unanimitate în materie fiscală din cadrul Consiliului.

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Noi măsuri la nivel european pentru creşterea încrederii consumatorilor în siguranţa alimentară

Noi măsuri la nivel european pentru creşterea încrederii consumatorilor în siguranţa alimentară

Parlamentul European (PE) a adoptat o serie de măsuri pentru a asigura fiabilitatea şi transparenţa procedurii de evaluare a riscurilor în domeniul siguranţei alimentare. Noile reglementări adoptate de PE fuseseră în prealabil convenite informal cu miniştrii UE, şi au scopul de a asigura că procedura de evaluare a riscurilor în domeniul siguranţei alimentare este mai fiabilă, mai transparentă şi mai obiectivă.

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Încă nouă activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri

Încă nouă activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri

Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanţă de urgenţă, includerea a încă nouă activităţi şi domenii pe lista celor în care se poate presta muncă necalificată, în vederea asigurării unui cadru normativ coerent şi unitar care să faciliteze accesul persoanelor care desfăşoară activităţi sezoniere, sporadice sau accidentale pe piaţa muncii.

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

ANCOM: Contractul la distanță pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune nu se consideră încheiat doar ca urmare a exprimării acordului verbal la telefon

ANCOM: Contractul la distanţă pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune nu se consideră încheiat doar ca urmare a exprimării acordului verbal la telefon

După prezentarea ofertei pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune şi acceptarea acesteia în cadrul unei convorbiri telefonice, utilizatorul mai are de parcurs încă doi paşi importanţi pentru încheierea unui contract pentru servicii de comunicaţii electronice, precizează, într-un ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Fonduri europene

Oportunităţi de finanţare nerambursabilă pentru microîntreprinderi

Oportunităţi de finanţare nerambursabilă pentru microîntreprinderi

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) va deschide un nou apel de proiecte pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 – Prioritatea de investiţii 2.1.A, a anunţat Agenţia pentru ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Piața de capital

BVB: Piaţa de capital din România a crescut cu 9% în primele trei luni din acest an

BVB: Piaţa de capital din România a crescut cu 9% în primele trei luni din acest an

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat primul trimestru cu toţi indicii pe plus, a anunţat instituţia, printr-un comunicat. Indicele BET, principalul indice al pieţei de capital locale care include cele mai tranzacţionate 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat un avans de 9% de la începutul anului şi a închis luna martie la un nivel de 8.045 de puncte.

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Breviar statistic

În 2018, populaţia activă a României era de 9,069 milioane persoane, din care 8,689 milioane erau persoane ocupate şi 380.000 erau şomeri

În 2018, populaţia activă a României era de 9,069 milioane persoane, din care 8,689 milioane erau persoane ocupate şi 380.000 erau şomeri

În 2018, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 64,8%, în creştere faţă de anul anterior cu 0,9 puncte procentuale, relevă datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (73,2%, ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

APIA: Vânzările auto din România au crescut cu 6,3%, în primul trimestru din 2019

APIA: Vânzările auto din România au crescut cu 6,3%, în primul trimestru din 2019

Vânzările de autovehicule noi, în România, au crescut cu 6,3% în primul trimestru din 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la un volum de 38.253 de unităţi, reiese din datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), citate de ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Lituania, România şi Danemarca – cel mai semnificativ avans al vânzărilor auto din Europa, în primul trimestru

Lituania, România şi Danemarca – cel mai semnificativ avans al vânzărilor auto din Europa, în primul trimestru

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 3,6% în martie, în timp ce Lituania, Danemarca şi România au raportat cel mai puternic ritm de creştere, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Agerpres. Datele statistice sunt valabile ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Importurile de articole vestimentare, calculate la 335,3 milioane euro, în România, în 2018

Importurile de articole vestimentare, calculate la 335,3 milioane euro, în România, în 2018

Importurile de articole vestimentare în anul 2018, în România, au fost în valoare de 335,3 milioane de euro, o creştere faţă de anul precedent, când au totalizat 278,34 milioane euro, potrivit Eurostat, informează MEDIAFAX. Valorile importurilor de articole vestimentare au crescut constant ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Semnal editorial

Două publicații noi destinate stagiarilor, în curs de apariție la Editura CECCAR

Două publicaţii noi destinate stagiarilor, în curs de apariţie la Editura CECCAR

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) va lansa două noi publicaţii destinate stagiarilor, volumele urmând să fie disponibile spre vânzare la filialele CECCAR din întreaga ţară.Cartea Fiscalitate, ediţia a II-a, revizuită ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Comentariul ediției

Credință și economie

Credinţă şi economie

Teodor Brateş

Titlul însemnărilor de faţă este inspirat de o cercetare ştiinţifică iniţiată în urmă cu mai mulţi ani în vederea identificării numeroaselor conexiuni dintre obiectul credinţei şi cel al economiei. Investigaţia de nivel academic desfăşurată sub egida Institutului Naţional de Cercetări ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Eveniment

Românii și francezii își redescoperă rădăcinile istorice, tradițiile comune

Românii şi francezii îşi redescoperă rădăcinile istorice, tradiţiile comune

Alexandra Rizea

La 18 aprilie a.c. s-a deschis oficial, la Bucureşti şi Paris, Sezonul România–Franţa 2019. Participanţii au marcat solemn acest eveniment prin momente de profundă reculegere faţă de tragedia care a mistuit o parte importantă a edificiului simbol al Parisului, al Franţei în întregul ei, ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Cariere. Drumul spre performanță

„Profesia contabilă se reinventează permanent prin promovarea gândirii integrate, sub impactul proceselor de digitalizare și globalizare”

„Profesia contabilă se reinventează permanent prin promovarea gândirii integrate, sub impactul proceselor de digitalizare şi globalizare”

Interviu cu conf. univ. dr. Adrian Groşanu, preşedintele Consiliului Filialei CECCAR Cluj: „Înainte de a mă referi la mandatul încredinţat de membrii Filialei CECCAR Cluj la alegerile care au avut loc în luna martie 2017, trebuie să subliniez că un moment cel puţin la fel de important a fost decizia pe care am luat-o cu doar câteva luni înainte de termenul de depunere a candidaturilor.”

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Expertiza și auditul afacerilor

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

CECCAR

În Monitorul Oficial nr. 43 din 16 ianuarie 2019 a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 49/2019, care prevede modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. Prin intermediul acestui formular, contribuabilii îşi raportează veniturile realizate din activităţi economice sau alte categorii de venituri, oferind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit şi contribuţiile sociale. Codul fiscal şi Normele metodologice de aplicare a acestuia aduc o serie de clarificări şi exemplificări referitoare la regimul fiscal privind mecanismul impozitării veniturilor şi plăţii contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice care realizează venituri, altele decât cele de natură salarială.

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Metode dinamice de evaluare a întreprinderilor

Metode dinamice de evaluare a întreprinderilor

CECCAR

Spre deosebire de metodele patrimoniale de evaluare a societăţilor, care au dezavantajul că sunt statice şi orientate spre trecut, metodele dinamice de evaluare iau în considerare mai mult viitorul decât prezentul şi trecutul. Articolul de faţă îşi propune prezentarea acestor metode dinamice de evaluare, incluzându-le şi pe cele specifice societăţilor cotate la bursa de valori, precum şi a modelelor matematice care le caracterizează, utilizând exemple numerice. 

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Analize și sinteze

Raport: Un miliard de euro cheltuit în România, în energia regenerabilă, aduce o valoare adăugată de peste două miliarde de euro

Raport: Un miliard de euro cheltuit în România, în energia regenerabilă, aduce o valoare adăugată de peste două miliarde de euro

Un miliard de euro cheltuit pentru parcuri eoliene sau reţele electrice, în România, va conduce la o valoare adăugată în economia românească de cel puţin două miliarde de euro, reiese din Raportul intitulat „Energia regenerabilă în România: Potenţial de dezvoltare la orizontul anului ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Studiu: Învățarea pe tot parcursul vieții, esențială pentru gestionarea responsabilităților curente într-o companie

Studiu: Învăţarea pe tot parcursul vieţii, esenţială pentru gestionarea responsabilităţilor curente într-o companie

Învăţarea continuă în vederea menţinerii unui nivel ridicat de expertiză, implementarea celor mai potrivite măsuri pentru creşterea gradului de retenţie a angajaţilor şi dezvoltarea liderilor sunt principalele tendinţe indicate de către respondenţii locali ai studiului Global Human Capital ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Sectorul agricol se confruntă, la nivel global, cu presiunea retailerilor asupra prețurilor

Sectorul agricol se confruntă, la nivel global, cu presiunea retailerilor asupra preţurilor

În România, sectorul agricol a rămas un contributor relativ constant în formarea produsului intern brut, deşi cu un aport uşor mai scăzut la 4,3% în 2018 faţă de 4,4% în 2017, creşterea estimată a economiei pentru anul trecut situându-se în jurul lui 4,1%, relevă un studiu realizat de ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Studiu: De la intenție la achiziția unei locuințe

Studiu: De la intenţie la achiziţia unei locuinţe

Cei mai mulţi români declară că ştiau la ce să se aştepte atunci când au început să caute o locuinţă şi că au văzut deja peste 10 locuinţe fără să o găsească pe cea dorită, relevă studiul „De la intenţie la achiziţia unei locuinţe”, realizat de OLX Imobiliare. Astfel, aproape ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Conectarea la era digitală

Raport: Aproximativ 80% din volumul de lucru al companiilor va migra în cloud, până în anul 2025

Raport: Aproximativ 80% din volumul de lucru al companiilor va migra în cloud, până în anul 2025

Aproape 80% din volumul de lucru, inclusiv pentru sistemele critice, al companiilor se va muta în cloud, iar toate aplicaţiile vor încorpora Inteligenţă Artificială (AI) până în anul 2025, se menţionează în raportul Top 10 predicţii despre cloud în 2019, prezentat recent în cadrul Oracle ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Studiu PwC: Piaţa locală a platformelor digitale de mobilitate urbană este de circa 1,6 miliarde lei și generează beneficii de peste 1 miliard lei

Studiu PwC: Piaţa locală a platformelor digitale de mobilitate urbană este de circa 1,6 miliarde lei şi generează beneficii de peste 1 miliard lei

Piaţa locală a platformelor de mobilitate urbană (de tip Uber sau Clever) este estimată la 1,587 miliarde lei, din care piaţa de e-hailing (care include contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicaţiile de mobilitate urbană) este de 706 milioane de lei, iar cea de ride-sharing ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Lumea în care trăim

EY: 59% dintre companiile din întreaga lume plănuiesc tranzacții în următorul an, pe fondul remodelării portofoliilor

EY: 59% dintre companiile din întreaga lume plănuiesc tranzacţii în următorul an, pe fondul remodelării portofoliilor

În pofida unui mediu geopolitic tot mai complex, apetitul pentru fuziuni şi achiziţii (M&A) de la nivel global înregistrează un record al ultimilor 10 ani, potrivit celei de-a 20-a ediţii a raportului Global Capital Confidence Barometer (CCB), un studiu bianual derulat de EY în rândul a peste ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Studiu: Mai multe pajiști și mai puține culturi intensive pentru a hrăni Europa în mod durabil în 2050

Studiu: Mai multe pajişti şi mai puţine culturi intensive pentru a hrăni Europa în mod durabil în 2050

Prin adoptarea unei agriculturi ecologice bazată pe eliminarea îngrăşămintelor chimice, reducerea culturilor intensive şi o creştere a pajiştilor şi a culturilor extensive, Europa ar reuşi să îşi hrănească în mod durabil cei 530 de milioane de locuitori în anul 2050, susţine un studiu ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Semnal de alarmă al unor bănci centrale faţă de pericolele şi riscurile financiare provocate de schimbările climatice

Semnal de alarmă al unor bănci centrale faţă de pericolele şi riscurile financiare provocate de schimbările climatice

Guvernatorul Băncii din Anglia, Mark Carney şi guvernatorul Băncii Franceze, François Villeroy de Galhau, au expus, într-o scrisoare deschisă, pericolele şi riscurile financiare ale schimărilor climatice privind economia globală, transmite BBC, citat de MEDIAFAX. „Dacă unele companii şi ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Roza vânturilor

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu va fi cea mai extinsă de până acum

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu va fi cea mai extinsă de până acum

11 oraşe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu din acest an, faţă de şapte oraşe în ediţia anterioară, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susţinute de artişti ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Eurostat: UE a produs patru milioane de tone de ciocolată în 2017, în valoare de 18,3 miliarde de euro

Eurostat: UE a produs patru milioane de tone de ciocolată în 2017, în valoare de 18,3 miliarde de euro

Uniunea Europeană a produs, în 2017, aproximativ patru milioane de tone de ciocolată, în valoare de 18,3 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În rândul statelor membre, Germania a produs cea mai multă ciocolată (1,3 milioane ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Software de inteligenţă artificială folosit în Japonia pentru prinderea hoţilor din magazine

Software de inteligenţă artificială folosit în Japonia pentru prinderea hoţilor din magazine

Noul software de inteligenţă artificială Vaakeye este utilizat în Japonia pentru a monitoriza limbajul corpului cumpărătorilor şi pentru a semnala intenţia unora de a fura din magazine, transmite CNN, citat de MEDIAFAX. Software-ul, care este realizat de un start-up din Tokyo numit Vaak, este ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019

Publicații de specialitate

Noul standard internațional privind contractele de asigurare, IFRS 17, disponibil acum și în limba română

Noul standard internaţional privind contractele de asigurare, IFRS 17, disponibil acum şi în limba română

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România vă pune la dispoziţie un nou material profesional util – o broşură în format electronic ce conţine traducerea în limba română a noului standard emis de Fundaţia IFRS în 2017, IFRS 17 Contracte de asigurare, şi a IFRIC ...

Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.