România a exportat aproape 1,1 milioane de animale vii în ţări terţe în 2018

România a exportat aproape 1,1 milioane de animale vii în țări terțe în 2018

Telex » Știri 12 iunie 2019  

R

PUBLICITATE
nia a exportat aproape 1,1 milioane bovine şi ovine vii în ţări din afara spaţiului comunitar, până la 1 decembrie 2018, Iordania, Libia şi Liban fiind primele trei destinaţii pentru animalele româneşti, potrivit datelor centralizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmise la solicitarea Agerpres. Din totalul celor 1.096.933 de animale exportate în ţări terţe, peste 93% sunt ovine, respectiv 1.023.750 capete, iar 73.183 bovine.

Pe primul loc în topul exporturilor se află Iordania cu 628.369 capete de bovine şi ovine, ponderea fiind deţinută tot de oi – 620.500 capete. Libia ocupa poziţia a doua, cu un total 256.381 capete animale, din care 242.462 de ovine şi 13.919 bovine, iar Liban, locul 3, cu 119.723 capete (114.627 ovine şi 5.096 bovine). În Israel, România a exportat anul trecut 67.795 de capete, din care 42.283 de ovine şi 25.512 bovine.

Alte ţări terţe în care au mai ajuns anul trecut animalele autohtone au fost: Kosovo – 509 capete bovine, Bosnia Herţegovina – 729 capete bovine, Serbia – 1.927 bovine şi 2.765 ovine, Albania – 813 ovine, Irak – 13.032 capete bovine şi Turcia – 4.590 de bovine şi 300 de oi.

În 2017, România a exportat în ţări terţe 1.299.337 animale, din care 137.924 bovine şi 1.161.413 ovine, iar în 2016, totalul a fost de 1.856.382 animale (1.731.803 ovine, 121.398 bovine şi 3.181 caprine). În 2015, România a trimis în afara spaţiului comunitar 1.223.764 animale, cele mai mult fiind, de asemenea, ovinele – 1.155.991 capete, bovinele – 67.690, iar caprine doar 83 de capete. În 2014, datele ANSVS au cuantificat la export în ţări terţe 1.071.374 de capete, din 1.015.186 ovine şi 56.188 bovine.

România se clasa anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele de ovine şi caprine cu un total de 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, conform datelor publicate în luna mai de Institutul Naţional de Statistică (INS). Efective de ovine/caprine au crescut la nivel naţional cu 1,8% în 2018 faţă de anul anterior.

Tot pe locul patru se afla anul trecut România în ceea ce priveşte densitatea la 100 de hectare de teren, la ovine/caprine, după Grecia, Regatul Unit şi Spania, din 14 state membre prezentate în datele statistice.

În acelaşi timp, efectivul matcă (oi, mioare şi capre) s-a majorat cu 0,7% în intervalul analizat, până la aproape 8,90 milioane de capete.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.