România găzduieşte, la Bucureşti, Forumul European al Roboticii, în perioada 20-22 martie

România găzduiește, la București, Forumul European al Roboticii, în perioada 20-22 martie

Telex » Știri 19 martie 2019  

Peste 600 de expozanţi vor fi prezenţi la Bucureşti, în perioada 20 - 22 martie, la Forumul European al Roboticii (European Robotics Forum), eveniment în cadrul căruia România va fi reprezentată, printre altele, de prima companie autohtonă de roboţi umanoizi şi de servicii, informează Agerpres. Manifestarea aduce în premieră pentru firmele de robotică din Europa ultimele rezultate ale cercetărilor în cadrul proiectelor de robotică. Practic, acesta este locul în care companiile prezintă noutăţi puse la cale de-a lungul anului şi pe care le promovează pentru a identifica noi parteneri şi pieţe de desfacere. „Acest eveniment se organizează în fiecare an, în urma unei competiţii, în altă ţară, şi anul acesta este prima dată când vine la noi, dar şi în Europa de Est”, au declarat organizatorii evenimentului, pentru Agerpres.

În total, la European Robotics Forum vor participa peste 600 de expozanţi din toate ţările Europei, dar şi din Asia şi Statele Unite ale Americii. Printre expozanţi se vor afla universităţi prestigioase din Europa, marile firme de braţe robotice, start-up-uri de roboţi etc.

Pe lista atracţiilor ediţiei din acest an a forumului se află: PAL Robotics - robotul biped, înalt cât un om, şi care vorbeşte nouă limbi, Lux.ai - roboţi folosiţi pentru copiii cu autism, Bucharest Robots, sisteme de mâini inteligente - Schunk, Shadow şi QB Robotics, roboţi modulari, care pot simula mâini, picioare sau animale cu mai multe membre (Hebi Robotics), roboţi pentru depozite logistice, ca Amazon şi Robotnik, tehnologii pentru maşini autonome, roboţi pentru fabricile viitorului, majoritatea lucrând alături de oameni.

Conform ultimelor rapoarte privind industria mondială a roboticii, piaţa roboţilor umanoizi va creşte de la 320,3 milioane de dolari, cât este în prezent, la 3,9 miliarde, până în 2023. Majorarea accentuată se va datora, pe de o parte, dezvoltării constante a capabilităţii roboţilor, precum şi preţurilor din ce în ce mai accesibile ale acestora, dar şi schimbărilor ce vor avea loc în societate.

Studiile previzionează, totodată, o creştere a numărului de roboţi umanoizi folosiţi în Educaţie, dar şi în industria de retail şi cea a ospitalităţii, cea din urmă cu scopul de a personaliza cât mai mult experienţa clientului. De asemenea, industria medicală şi cea a logisticii vor integra tot mai multe capabilităţi ale Inteligenţei Artificiale (AI) în aceşti roboţi pentru a răspunde nevoilor din aceste domenii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.