România, locul 49 într-un clasament al celor mai competitive economii din lume

România, locul 49 într-un clasament al celor mai competitive economii din lume

Telex » Știri 25 mai 2018  

România a urcat o treaptă în clasamentul celor mai competitive economii din lume în 2018, clasându-se pe locul 49 din 63 de ţări, potrivit celei de-a 30-a ediţii a raportului Institutului pentru Management şi Dezvoltare (IMD) din Lausanne (Elveţia), informează Agerpres. În 2017, România s-a clasat pe locul 50 în acelaşi clasament întocmit de IMD.

Potrivit raportului, România se situează în faţa unor ţări precum Slovacia (locul 55), Grecia (57) şi Croaţia (61), dar este devansată de Bulgaria (48), Ungaria (47), Turcia (46), Rusia (45), Cipru (41) şi Letonia (40).

În 2018, topul celor mai competitive cinci economii din lume include aceleaşi state precum cel din 2017, dar ordinea este modificată. Statele Unite au revenit pe primul loc, urmate de Hong Kong, Singapore, Olanda şi Elveţia. Revenirea Statelor Unite pe prima poziţie a fost determinată de soliditatea performanţei economice (primul loc) şi a infrastructurii (primul loc). În schimb, Hong Kong a avut o abordare oarecum diferită, exploatând eficienţa guvernului (primul loc) şi eficienţa afacerilor (primul loc).

Până la locul zece clasamentul celor mai competitive economii din lume este dominat de ţările nordice: Danemarca, Norvegia şi Suedia sunt pe locurile 6, 8 şi, respectiv, 9. Topul primelor zece este completat de Emiratele Arabe Unite (7) şi Canada (10).

Rezultate mixte se regăsesc în Europa de Est, unde situaţia majorităţii economiilor s-a îmbunătăţit. În acest grup se află Lituania (32), Polonia (34), Slovenia (37), Ungaria (47), Bulgaria (48) şi Romania (49). Cel mai mult au avansat Polonia, Slovenia şi Ungaria, patru, şase şi, respectiv, cinci poziţii.

În schimb, în Europa Occidentală, foarte puţine state au avansat în 2018. Irlanda (12) şi Luxemburg (11) au părăsit top zece, înregistrând un declin de şase şi, respectiv, trei poziţii. Germania (15), Finlanda (16), Marea Britanie (20), Islanda (24), Belgia (26), Spania (36) şi Cipru (41) au consemnat scăderi comparativ cu 2017.

Studiul World Competitiveness Yearbook (WCY) este realizat anual, începând cu 1989, şi analizează competitivitatea economiilor pe baza a aproape 350 de criterii. În studiul din 2018 sunt cuprinse 63 de ţări. Indicatorii sunt grupaţi în patru categorii, respectiv performanţe economice, eficienţa guvernului, eficienţa afacerilor şi infrastructura.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.