România, printre țările din UE cu cea mai ridicată pondere a populației ocupate în agricultură

România, printre țările din UE cu cea mai ridicată pondere a populației ocupate în agricultură

Telex » Știri 17 septembrie 2019  

În 2016, în agricultură, silvicultură și pescuit, 27 de regiuni diferite din rândul statelor din estul și sudul UE au înregistrat un procentaj de angajați de cel puțin trei ori mai mare decât media Uniunii Europene de 4,5%, inclusiv cinci din opt regiuni din țara noastră, informează Mediafax. 

Pe lângă cele cinci regiuni românești, se mei regăsesc cinci din șase regiuni din Bulgaria, opt din 13 regiuni din Grecia și șase regiuni din Polonia, potrivit datelor publicate, astăzi, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În 2016, existau 232 milioane persoane angajate în Uniunea Europeană în următoarele şase sectoare economice: agricultură, silvicultură şi pescuit (10,4 milioane persoane angajate; 4,5% din totalul UE); industrie (35,6 milioane; 15,3%); construcţii (14,7 milioane; 6,3%); comerţul cu amănuntul şi angro, activităţi de servicii alimentare şi cazare, comunicaţii şi informaţii (64,4 milioane; 27,7%), servicii financiare şi de asigurări, imobiliare, ştiinţifice şi tehnice, servicii administrative şi de suport (38,1 milioane; 16,4%); şi administraţie publică - apărare; asistenţă socială; educaţie; sănătate - şi alte activităţi: artă, divertisment şi recreere (69,1 milioane; 29,7%).

În sectorul industriei, zona de dezvoltare Vest din România avea o pondere a populaţiei ocupate de aproape trei ori mai mare decât media UE de 15,3%, în timp ce în construcţii, insula franceză Corsica, urmată de trei regiuni din sudul Marii Britanii, de Malopolskie în Polonia, de Marele Ducat al Luxemburgului şi Burgenland în estul Austriei înregistrează o pondere a populaţiei ocupate în acest sector de cel puţin 50% mai ridicată decât media UE de 6,3%.

La comerţul cu amănuntul şi angro, activităţi de servicii alimentare şi cazare, comunicaţii şi informaţii, şase regiuni sunt destinaţii turistice: Notio Aigaio, Ionia Nisia şi Kriti în Grecia, insulele spaniole Canare şi Baleare şi Algarve în Portugalia, toate având o pondere a populaţiei ocupate în acest sector de cel puţin 50% mai ridicată decât media UE de 27,7%.

În domeniul serviciilor financiare şi de asigurări, imobiliare, ştiinţifice şi tehnice, al serviciilor administrative şi de suport, cele două regiuni care constituie partea veche a Londrei au raportat fiecare o pondere a populaţiei angajate mai mult decât dublă faţă de media UE de 16,4%.

În administraţia publică, artă, divertisment şi recreere, regiuni cum ar fi cele două oraşe autonome spaniole şi departamentele de peste mări ale Franţei au o pondere a populaţiei angajate mai mult decât dublă faţă de media UE de 29,7%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.