S-au modificat formularele 101 și 120

Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016  »  Curier legislativ

Actul normativ care modifică formularele 101 Declarație privind impozitul pe profit și 120 Decont privind accizele a intrat în vigoare săptămâna trecută, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Așa cum am relatat într-un articol publicat în CECCAR Business Magazine, emiterea Ordinului președintelui ANAF nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 „Declarație privind impozitul pe profit” și 120 „Decont privind accizele” a fost motivată de necesitatea adaptării la noile prevederi legale (Codul fiscal și Codul de procedură fiscală) a formularelor amintite. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 950/25.11.2016.

Modificările pe care le aduce ordinul citat formularului 101, potrivit referatului de aprobare ce l-a însoțit în varianta de proiect, se referă la:
– eliminarea unor indicatori, respectiv veniturile și cheltuielile extraordinare în contextul în care clasificarea veniturilor și cheltuielilor a fost modificată, potrivit noilor reglementări contabile, precum și elementele similare cheltuielilor, ca urmare a modificării prevederilor fiscale începând cu 1 ianuarie 2016;
– detalierea indicatorului amortizare fiscală în cazul mijloacelor fixe prevăzute la art. 28 alin. (20) și alin. (21) din Codul fiscal; potrivit articolului citat, contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă și bolilor profesionale, precum și înființării și funcționării cabinetelor medicale pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcțiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare. De asemenea, în cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are o valoare fiscală mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare;
– actualizarea corelațiilor între indicatori, ca urmare a modificării conținutului formularului;
– actualizarea instrucțiunilor de completare a formularului.

Potrivit instrucțiunilor citate, Declarația privind impozitul pe profit se completează și se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

În ceea ce privește formularul 120 Decont privind accizele, referatul de aprobare amintit precizează că modificările vizează: actualizarea denumirii unor indicatori, potrivit Titlului VIII din Codul fiscal; detalierea unor indicatori, în cazul băuturilor fermentate liniștite și spumoase; eliminarea accizelor aferente produselor care se regăseau la capitolul Alte produse accizabile, respectiv accizele nearmonizate prevăzute de Legea nr. 571/2003; actualizarea corelațiilor între indicatori, ca urmare a modificării conținutului formularului; precum și actualizarea instrucțiunilor de completare a formularului.

Reamintim că Decontul privind accizele se completează și se depune anual de către operatorii economici, plătitori de accize, potrivit titlului VIII Accize și alte taxe speciale din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.