Sagrada Familia a primit permis de construcţie după 137 de ani

Sagrada Familia a primit permis de construcție după 137 de ani

Numărul 21, 11-17 iunie 2019  »  Roza vânturilor

Sagrada Familia, celebra catedrală din Barcelona (Spania), a primit permisul de construcţie, după ce, timp de 137 de ani, a funcţionat ca şantier ilegal, potrivit The Telegraph, citat de Mediafax. În octombrie 2018, Sagrada Familia a primit o amendă de 35 de milioane de euro după ce autoritățile spaniole au descoperit că nu deține un permis de construcție, deși lucrările au început în urmă cu peste 130 de ani. Din punct de vedere tehnic, catedrala Sagrada Familia era o construcție ridicată ilegal, începând cu 1882.

Primăria Barcelonei a aprobat, în cele din urmă, acordarea permisului companiei care se ocupă în prezent de construirea edificiului, contra sumei de 4,6 milioane de euro. Permisul este valabil până în 2026, dată prevăzută pentru încheierea lucrărilor. Potrivit permisului, catedrala va avea o înălţime maximă de 172 de metri, iar bugetul a fost stabilit la 374 de milioane de euro.

Catedrala catolică, concepută de celebrul arhitect catalan Antoni Gaudí, este inclusă în lista patrimoniului UNESCO din 2005 și atrage peste 10 milioane de vizitatori anual.

În 1926, când a murit Gaudí, abia un sfert din catedrală fusese ridicat.

În cei 137 de ani, niciun responsabil pentru acest proiect nu ceruse un permis pentru construcție. Documentele istorice arată că lui Gaudí i s-a spus să se ocupe de formalități, dar acesta nu a făcut-o, iar catedrala nu apărea în registrul de proprietăți al Barcelonei.

Absența unui permis de construcție constituia o problemă și pentru autorități, nu numai birocratică, întrucât acestea nu puteau impune în cazul acestei clădiri standarde de planificare urbană.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.