SIOMAX, din Târgu-Jiu – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Gorj

SIOMAX, din Târgu-Jiu – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Gorj

Numărul 24, 13-19 septembrie 2016  »  Cariere. Drumul spre performanță

<

PUBLICITATE
u există obstacol care să nu se preschimbe într-o trambulină, într-un prilej de a te înălța din nou.

Societatea SIOMAX a luat ființă în anul 1994, iar din anul 2000 a devenit membră CECCAR. Domeniile în care își desfășoară activitatea sunt în principal contabilitate, audit financiar și consultanță în domeniul fiscal.

Pornind de la credința că o societate profesională și un profesionist contabil trebuie să aibă în vedere și continuarea activității prin pregătirea tinerei generații, astfel ca mâine să se poată continua ceea ce s-a început astăzi, SIOMAX a promovat în permanență, în activitatea pe care o desfășoară, tinerii aflați la început de carieră, cărora le-a solicitat ca odată cu perfecționarea profesională să își îmbogățească cunoștințele cu normele profesionale emise de CECCAR și la momentul potrivit să poată îndeplini exigențele pentru a deveni membri CECCAR. Societatea s-a dezvoltat continuu, iar în prezent lucrează cu 24 de experți contabili, auditori financiari, evaluatori și practicieni în insolvență.

Pregătirea în permanență a angajaților a dat roade și SIOMAX a fost premiată în fiecare an de CECCAR pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea desfășurată în profesia contabilă. Aceasta s-au datorat efortului întregului colectiv, care depune muncă profesională, dar și organizatorică, de comunicare, de abordare a clienților și a reprezentanților instituțiilor cu care societatea intră în contact. Dacă în prezent SIOMAX reprezintă un reper zonal pentru cei care au nevoie de astfel de servicii, acest lucru se datorează implicării profesioniștilor săi în nevoile clienților care îi trec pragul, dar și ale instituțiilor cu care intră în contact prin natura profesiei.

Pentru orice activitate cu un specific strict există contracte de colaborare cu firme specializate sau specialiști recunoscuți (persoane fizice), cum ar fi case de avocatură, experți evaluatori, experți în domeniul mediului, în domeniul cadastrului etc.

De la înființare și până în prezent, echipa SIOMAX s-a preocupat de perfecționarea metodelor de lucru utilizate. În fapt, toți membrii echipei au participat la perfecționarea profesională continuă și a metodelor de lucru în vederea asigurării de servicii moderne și complete, la un standard ridicat de profesionalism. Stilul de lucru instituit de conducerea firmei a asigurat o serie de rezultate remarcabile în activitatea desfășurată, concretizate în special în găsirea celor mai bune soluții în ceea ce privește conducerea evidențelor contabile, auditarea stării economico-financiare, consultanța economico-financiară în vederea creșterii performanțelor economice și a evitării situațiilor de criză, finanțarea, evaluarea.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.