Sorin Grindeanu: Ne preocupă îmbunătățirea managementului companiilor cu capital de stat

Telex » Știri 28 februarie 2017  

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu o delegație a Fondului Proprietatea, condusă de Grzegorz Konieczny, CEO al FTIML Bucureşti (Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom Sucursala Bucureşti) și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. În cadrul întrevederii, reprezentanții Fondului Proprietatea au făcut o trecere în revistă a progreselor înregistrate în implementarea standardelor de guvernanţă corporativă la companiile listate la bursă şi au salutat eforturile autorităților române în scopul îmbunătățirii managementului corporativ în companiile cu capital de stat. 

Premierul Sorin Grindeanu a subliniat că este preocupat de îmbunătățirea managementului companiilor cu capital de stat, atât din perspectiva valorificării cât mai eficiente a resurselor publice, cât și din cea a contribuției pe care eficientizarea guvernanței corporative o va avea asupra economiei României. „Încrederea investitorilor este un bun indicator pentru sănătatea economiei, iar aplicarea unor principii clare de guvernanţă corporativă în companiile de stat va fi un element esențial pentru sporirea încrederii reprezentanților mediului de afaceri”, a declarat şeful Executivului.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.