Standarde, reglementare, piață – se preconizează o nouă practică în audit? Conferința anuală a Camerei Auditorilor din Polonia

Standarde, reglementare, piață – se preconizează o nouă practică în audit? Conferința anuală a Camerei Auditorilor din Polonia

Numărul 30, 25-31 octombrie 2016  »  Agenda CECCAR

P

PUBLICITATE
edintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a participat, în perioada 17-19 octombrie a.c., la cea de-a XVII-a Conferință anuală a Camerei Auditorilor din Polonia (KiBR).

Întrunirea s-a desfășurat în apropierea Varșoviei și a reunit, în cele șase sesiuni de dezbateri, reprezentanți ai organismelor profesionale regionale, membri ai structurilor KiBR, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai mediului universitar, Big Four și ai unor companii de expertiză și IT.

Pe parcursul celor trei zile de lucrări au fost abordate subiecte referitoare la măsurile care vor urma reformei auditului – care sunt noile servicii cerute de piață, cum se vor modifica standardele de audit și care sunt noile tendințe în comunicarea cu părțile interesate; riscurile cu care se confruntă auditorii statutari; securitatea datelor și măsuri de siguranță; mediul geopolitic și macroeconomic al dezvoltării economice și influența asupra auditării situațiilor financiare; firmele de audit și noile practici de reglementare.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.