Statele UE intenţionează să reformeze Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a calma tensiunile comerciale globale

Statele UE intenționează să reformeze Organizația Mondială a Comerțului pentru a calma tensiunile comerciale globale

Telex » Știri 20 iunie 2018  

Ţările Uniunii Europene vor să îmbunătăţească modul în care funcţionează Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), în contextul creşterii tensiunilor comerciale provocate de tarifele vamale introduse de preşedintele SUA, Donald Trump, transmite Reuters.

În perioada 28-29 iunie, liderii UE se vor reuni la Bruxelles pentru a discuta o gamă variată de subiecte, inclusiv migraţia şi securitatea, dar şi comerţul. Potrivit unei variante preliminare a comunicatului pregătit pentru acest summit, liderii UE vor cere Comisiei Europene, care supervizează politica comercială a UE, să vină cu propuneri care să îmbunătăţească modul în care OMC funcţionează în domenii cruciale, pentru a crea condiţii echitabile de concurenţă. Printre domeniile cruciale, documentul menţionează noi reguli cu privire la subvenţii, negocieri şi o viziune diferită cu privire la dezvoltare. „În contextul creşterii tensiunilor comerciale, Consiliul European subliniază importanţa păstrării şi adâncirii sistemului multilateral bazat pe reguli”, se arată în documentul consultat de Reuters.

În prezent, OMC funcţionează pe baza consensului stabilit între cele 164 de state membre şi, în condiţiile în care fiecare ţară are drept de veto, fiecare nouă iniţiativă riscă să devină o monedă de schimb într-o negociere mai amplă. Până acum, puţine iniţiative de reformare a OMC au avut succes şi multe s-au blocat, precum cele care vizează reducerea subvenţiilor în agricultură, creşterea accesul pe piaţă, reformarea sistemul de dispute din cadrul OMC sau liberalizarea schimburilor cu servicii.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este o instituţie internaţională care stabileşte reguli globale de comerţ între statele membre. România este membru fondator al OMC, instituţie creată în 1995 în urma finalizării rundei Uruguay de negocieri comerciale multilaterale (1986-1994). Obiectivul general al organizaţiei este să se asigure că schimburile comerciale internaţionale se desfăşoară fluent, liber, corect şi predictibil.

OMC reprezintă continuatorul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), încheiat la Geneva în 1947. România a devenit membru GATT în 1971.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.