Ştefan-Radu Oprea: România este o destinaţie ideală pentru investiţiile în industriile inovative

Ștefan-Radu Oprea: România este o destinație ideală pentru investițiile în industriile inovative

Telex » Știri 8 martie 2019  

România este o destinaţie ideală pentru investiţiile în industriile inovative, datorită ritmului de creştere a PIB din ultimii ani, dar şi a regimului fiscal competitiv, a afirmat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, în cadrul întâlnirii pe care avut-o, în Germania, cu Stephan Weil, prim-ministru al landului german Saxonia Inferioară, informează Agerpres. „România este o destinaţie ideală pentru investiţiile în industriile inovative. Am accentuat acest lucru prin mai multe argumente: ritmul de creştere a PIB din ultimii ani, un regim fiscal competitiv, competenţele extraordinare în domeniul IT şi schemele de ajutor de stat pentru investiţii. Prosperitatea cetăţenilor din UE depinde în viitor de promovarea unei creşteri dinamice şi sustenabile, bazate de inovaţie şi cooperare”, a subliniat Ştefan-Radu Oprea.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, oficialul român a prezentat strategia Guvernului pentru dezvoltarea unui climat economic favorabil şi pentru creşterea competitivităţii, prin intensificarea cooperării internaţionale, susţinerea antreprenoriatului, atragerea investiţiilor, creşterea exporturilor şi prin internaţionalizarea companiilor. De asemenea, au fost discutate oportunităţi de cooperare bilaterală în plan instituţional şi al mediului de afaceri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.