Studiu: Peste jumătate dintre oamenii de afaceri estimează că economia își va încetini ritmul de creștere în 2017

Telex » Știri 10 ianuarie 2017  

Peste jumătate dintre antreprenorii din România estimează că în acest an economia autohtonă va continua să crească, însă într-un ritm încetinit faţă de anul trecut, pe fondul temperării consumului intern şi al creşterii riscurilor externe, potrivit unui sondaj de opinie realizat de KeysFin. Sondajul privind aşteptările economice arată un optimism moderat pentru 2017, condiţionat de provocările de ordin fiscal-bugetar şi de evoluţia economică mondială. Barometrul KeysFin privind economia românească a fost realizat în perioada 1-30 decembrie 2016, pe un eşantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT sau altele.

După un an 2016 în care consumul a fost principalul motor al creşterii economice de peste 4%, evoluţia economică din 2017 este privită într-o notă pozitivă, însă majoritatea investitorilor rămân destul de rezervaţi. Chiar dacă măsurile de relaxare fiscală, de la reducerea TVA la 19% la eliminarea mai multor taxe şi impozite, alături de creşterea salariului minim pe economie de la 1 februarie 2017, ar trebui, teoretic, să stimuleze suplimentar consumul, cei mai mulţi oameni de afaceri au aşteptări moderate privind ritmul de creştere economică. În total, 53% dintre managerii chestionaţi de KeysFin estimează o creştere a PIB-ului între 4%-4,1%, 28% dintre ei văd o evoluţie între 4,2% şi 5%, în timp ce 13% cred că PIB-ul va creşte cu mai puţin de 4%. 6% dintre cei chestionaţi au evitat să răspundă, considerând că, în prezent, sunt prea multe necunoscute în descifrarea evoluţiei economiei din 2017.

Întrebaţi care sunt principalele provocări ale lui 2017, cei mai mulţi manageri (62%) au estimat o temperare a creşterii consumului, 43% au menționat incertitudinile legate de evoluţia economică mondială, 37% s-au referit la posibilele măsuri fiscale, iar 24% au indicat o potenţială creştere a inflaţiei. Investitorii au mai trecut la acest capitol, printre altele, evoluţia principalelor valute şi blocajul financiar persistent.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.