Studiu PwC: Lucrătorii vor fi nevoiți să se recalifice complet pentru a se adapta la impactul tehnologiei asupra pieței muncii

Numărul 36, 19-25 sept. 2017  »  Conectarea la era digitală

PUBLICITATE
s="titlu-albastru">Circa trei sferturi dintre respondenți sunt de părere că tehnologia nu va fi capabilă să înlocuiască în întregime mintea umană

Aproape trei sferturi (74%) dintre persoanele chestionate de PwC sunt pregătite să învețe noi abilități și cunoștințe sau să se recalifice pentru a-și menține șansele de angajare, văzând acest lucru ca pe o responsabilitate proprie, nu a angajatorilor. Acestea sunt câteva dintre concluziile raportului PwC Workforce of the future: The competing forces shaping 2030, realizat pe baza unui sondaj la care au participat 10.000 de persoane din Marea Britanie, Germania, India și Statele Unite. Raportul arată schimbarea de paradigmă în ceea ce privește formarea forței de muncă și trecerea la un sistem bazat pe învățare continuă în perioada angajării, pentru ca lucrătorii să poată ține pasul cu impactul tehnologiei asupra pieței muncii.

Raportul analizează patru scenarii posibile ale muncii în 2030, pentru a arăta cum factorii concurențiali, inclusiv automatizarea, conturează viitorul forței de muncă. Fiecare scenariu luat în calcul are consecințe profunde pentru piața muncii, care nu pot fi ignorate de guverne, organizații sau indivizi.

Majoritatea respondenților (65%) sunt de părere că tehnologia va îmbunătăți perspectivele de angajare, chiar dacă angajații din Statele Unite (73%) și India (88%) sunt mult mai încrezători în impactul benefic al tehnologiei în comparație cu cei din Marea Britanie (40%) și Germania (48%). În general, aproape trei sferturi dintre respondenți sunt de părere că tehnologia nu va fi capabilă să înlocuiască în întregime mintea umană (73%) și majoritatea (86%) spun că abilitățile umane vor fi totdeauna căutate pe piața muncii.

„Realitatea de zi cu zi i-a învățat pe angajați că este important să continue să învețe pe întregul parcurs al vieții profesionale. Potrivit raportului, 60% dintre respondenți sunt de părere că puțini oameni vor avea locuri de muncă stabile în viitor. Oamenii trec de la paradigma unei calificări inițiale suficiente pentru întreaga carieră la cea a acumulării de noi cunoștințe și aptitudini odată la fiecare câțiva ani, corelat cu dezvoltarea unor abilități personale precum managementul riscului, leadership și inteligența emoțională”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

În timp ce respondenții la sondaj sunt optimiști în legătură cu impactul tehnologiei, 37% dintre aceștia fiind chiar entuziasmați de viitoarea lume a muncii ca fiind una plină de posibilități, aceștia sunt îngrijorați că automatizarea va pune anumite locuri de muncă în pericol. Tot 37% dintre respondenți sunt de părere că automatizarea le pune locurile de muncă în pericol, în creștere față de nivelul de 33% înregistrat în 2014. Peste 56% sunt de părere că guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a proteja locurile de muncă de impactul automatizării.

„Anxietatea privind viitorul ucide încrederea și dorința de a inova. Cu o treime dintre lucrători îngrijorați în legătură cu viitorul locurilor de muncă din cauza automatizării, angajatorii trebuie să poarte un dialog deschis cu angajații, pentru a-i informa din timp despre impactul tehnologiei asupra locurilor de muncă. Este nevoie de o schimbare fundamentală de abordare a modului în care lucrăm, iar organizațiile nu trebuie să subestimeze amplitudinea acestei transformări”, a adăugat Oana Munteanu, Senior Manager, liderul echipei de servicii de consultanță pentru resurse umane a PwC România.

Raportul prezintă patru posibile scenarii pentru piața muncii în 2030, luând în calcul impactul megatendințelor globale, avansul inteligenței artificiale și al automatizării. Acestea conțin diverse ipoteze despre modul în care forța de muncă se va adapta la aceste schimbări, precum și despre modul în care tehnologia va influența felul în care fiecare dintre aceste lumi funcționează. „Raportul conturează patru scenarii ale muncii foarte diferite, fiecare implicând transformări fundamentale față de modul în care funcționează în prezent piața muncii. Deși nimeni nu poate ști cu certitudine cum va arăta lumea în 2030, este destul de probabil că o serie de aspecte ale acestor patru scenarii propuse de PwC vor fi puse în practică, într-o anumită măsură. Acele organizații și angajații care vor înțelege cât mai bine posibilele evoluții și implicațiile acestor transformări, și care se vor pregăti în perspectiva acestora, vor fi în măsură să facă trecerea cu succes la realitățile noii lumi a muncii”, a conchis Ionuț Simion.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.