„Succesul nu vine de la sine, ci se clădește prin vocație, pasiune și muncă”

„Succesul nu vine de la sine, ci se clădește prin vocație, pasiune și muncă”

Numărul 45-46, 28 nov. - 11 dec. 2017  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Mariana Sovei, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Teleorman

Alexandra Rizea: Sunt convinsă că elementele pe care dvs. le veți prezenta cititorilor vor constitui tot atâtea argumente în sprijinul ideii potrivit căreia exercitarea profesiei din vocație și în mod competent este echivalentă cu „cheia succesului”.

Mariana Sovei: Am fost un copil sărac – nu mi-e rușine să spun asta –, pornit de la țară, fără mijloace financiare și care s-a străduit, prin forțe proprii, să se autodepășească. Am absolvit Liceul Economic Roșiorii de Vede, având ca obiectiv obținerea unei calificări imediat după liceu. M-am gândit că, dacă nu voi putea accede în învățământul superior, să am o calificare, o meserie. Așa s-a și întâmplat. Imediat cum am terminat liceul, a trebuit să caut de lucru, deoarece nu aveam nicio sursă de venit pentru a putea să-mi continui studiile. După mai multe examene am reușit să obțin un post de contabil pe o perioadă determinată. Problema cu care mă confruntam era lipsa experienței, deși dețineam – cum am mai precizat – o calificare. Am început să lucrez și să descopăr din ce în ce mai multe taine ale acestei profesii. Deși o alesesem din alte motive, am constatat cu bucurie că mi se potrivește. Firma unde lucram era una mare, cu mai mulți contabili și cu un contabil-șef. Eu țineam evidența cantitativ-valorică a unor conturi de stocuri, dar nu m-am rezumat la atât. Pot spune că în cei șase ani cât am lucrat la firma respectivă am pus bazele formării mele atât profesionale, cât și ca om. Pe zi ce trecea învățam tot mai multe, de la lucrări de secretariat până la probleme de contabilitate, juridice, ajutându-i cu mare drag pe toți cei care-mi solicitau colaborarea, sprijinul. 

Modul în care ați prezentat procesul devenirii dvs. profesionale ne arată cum este posibil să se străbată drumul de la nevoi existențiale la deschiderea spre o carieră de succes la stadii superioare.

Exact acest fapt am dorit să-l subliniez. Am decis să-mi continui studiile la Facultatea de Științe Economice a Universității Hyperion. Faptul că lucram în timp ce urmam cursurile m-a ajutat foarte mult să fac legătura dintre teorie și practică. Eram ca un „burete”, absorbind cât mai multă informație. Eram dornică să-mi extind aria de activitate, să învăț continuu, ceea ce este valabil și în prezent. Am fost cel mai mic (ca vârstă) contabil autorizat din Teleorman, iar când am dat proba practică am reușit să iau o notă mai mare decât a șefului meu, contabilul-șef de la firma unde lucram, cel care mă învățase multe dintre lucrurile pe care le știam și pentru care îi sunt recunoscătoare. 

În ce măsură perioadele următoare au confirmat și reconfirmat opțiunile dvs. profesionale?

Am plecat de la serviciul unde lucrasem, cum am mai precizat, șase ani, unde, practic, am dobândit profilul profesional despre care am relatat, și am început să lucrez pe cont propriu. Astfel, am avut, în calitate de clienți, firme din aproape toate domeniile: de la comerț, servicii, agricultură și construcții până la... servicii funerare. Am cunoscut circuitul documentelor, ciclurile de producție, modul în care se reflectă în contabilitate multitudinea de operații conținute în orice afacere. Am trecut la nivelul următor al carierei: obținerea calificării de expert contabil. Ca membru al CECCAR, am avut și am posibilitatea să mă afirm profesional pe toate planurile. Astfel, un element important l-a constituit, odată cu satisfacția profesională, satisfacția financiară. Nu am făcut, însă, risipă sau excese cheltuind pe lucruri inutile, așa cum se întâmplă „când dai de bani”. Faptul că am fost copil sărac m-a marcat pe tot parcursul vieții. Totdeauna, când am vrut să fac o cheltuială mai mare, o investiție mai consistentă, m-am gândit de două ori, frica mea cea mai mare fiind să nu ajung, din nou, în punctul de unde am plecat. Acesta poate fi un motto al succesului, faptul că am creat aproape din nimic un mic „imperiu”, prin forțe proprii, că tot ceea ce am creat este ancorat în realitatea înconjurătoare. 

În ce măsură relatarea dvs. poate să constituie și un exemplu a ceea ce, în general, se numește „o poveste de succes”?

În mare măsură. A avea succes în carieră înseamnă a fi și un om de caracter. Să fii un profesionist de succes înseamnă să fii, în primul rând, un om complex, echilibrat. Sunt de părere că succesul se construiește cu pași mici, dar siguri, și cu răbdare, prin atitudine responsabilă, prin stabilirea unor scopuri clare, prin cunoaștere, perseverență și voință. Să am propria afacere a fost idealul vieții mele profesionale și am reușit să-l ating. Am tratat fiecare afacere pentru care am preluat contabilitatea ca pe propria afacere și am acționat cu bună-credință în interesul clientului. M-am identificat de multe ori în munca mea cu activitatea unui doctor. Am parcurs, cu fiecare dintre firmele preluate, toate etapele, începând cu diagnosticarea, tratamentul corespunzător, operațiile necesare și întreținerea. Informarea continuă a clienților cu tot ceea ce apare nou în domeniu a fost o altă permanență a activității mele. 

Este cunoscut că, în ultima perioadă, au avut loc mutații și în domeniul contabilității, implicit în activitatea celor care slujesc această profesie. Cum ați perceput și percepeți dvs. acest proces?

Răspunsul meu implică tot ceea ce presupune exercitarea drepturilor și îndatoririlor pe care le am în calitate de membru al CECCAR. Percepția noastră a fost și este determinată în mod esențial tocmai de această calitate. Un element de primă importanță îl constituie facilitățile de care beneficiem în numeroase domenii, inclusiv în ceea ce privește evoluția legislației, organizația noastră profesională acționând consecvent pentru asigurarea unui mediu de afaceri stabil, cu fiscalitate clară, cu norme de contabilitate care să ne permită exercitarea în condiții tot mai bune a profesiei. 

Cunoaștem că, în prezent, firma pe care o conduceți se situează la un nivel superior al exigențelor profesionale. Ce le puteți împărtăși cititorilor în legătură cu performanțele acesteia?

Firma pe care o conduc, SC Contandre SRL, a luat ființă în octombrie 2004, fiind ideea mea. Simțeam că a venit momentul să trec la nivelul următor al dezvoltării mele profesionale. La început, societatea a funcționat la adresa de domiciliu, apoi am luat un credit de la bancă și am achiziționat un sediu pentru societate. Firma a avut o evoluție rapidă, dublându-și numărul clienților. Spațiul în care ne desfășuram activitatea a devenit prea mic, am refinanțat creditul și am achiziționat un spațiu mai mare. În iulie 2012 am reușit să atingem o stabilitate financiară, ne-am format un colectiv calificat, care asigură desfășurarea întregii noastre activități, de la introducerea de date până la compartiment de personal și financiar-contabil. Am angajat un contabil-șef care supervizează toată activitatea, iar finalul lucrării este personalizat cu amprenta mea. Evoluția firmei noastre este și trebuie să fie pentru clienții noștri o garanție a faptului că însușirea temeinică a cunoștințelor teoretice și aplicarea lor eficientă au dus la acest progres și că, așa cum am știut să gestionăm banii proprii, vom ști să gestionăm și afacerile lor. Calitatea lucrărilor a fost obiectivul principal urmărit în permanență în exercitarea profesiei și în satisfacerea clienților. Ce a urmat până în ziua de azi au fost ore nenumărate de muncă, în detrimentul vieții personale și familiale, care a trecut pe locul secund. Așa ne-am străduit să ridicăm pasiunea pentru profesie la rang de artă. Rezultatele ne-au dat încredere că suntem buni și ne-au motivat să mergem mai departe.  

Dacă ar fi să subliniați principalele învățăminte desprinse din performanțele obținute de dvs. personal și de echipa pe care o conduceți, pe ce anume ați pune accentul?

Calitatea muncii mele și pe care am insuflat-o și colaboratorilor mei a fost determinantă. Munca în echipă, respectul pentru propriii salariați, pe care-i consider membri ai marii noastre familii, au fost alte elemente avute în vedere în activitatea mea. Nu am neglijat nici pregătirea profesională a angajaților, pe care i-am ținut la curent cu toate noutățile apărute în domeniu, considerând că și acesta este un factor al succesului. Pasiunea, ambiția, implicarea totală și pregătirea continuă – stimulată puternic de CECCAR –, convingerea că orice problemă are o soluție sunt repere care au contat în succesele pe care le-am obținut de-a lungul carierei. Succesul nu vine, însă, de la sine, ci se clădește, iar dacă ar fi să vă dau marele secret al succesului, aș răspunde folosind cuvintele unui celebru autor motivațional, Brian Tracy, care afirma că „marele secret al succesului este că nu există secrete ale succesului”. Și, dacă ar fi să-mi mai atribui niște merite, pe lângă ceea ce am menționat anterior, și anume că firma pe care o conduc este în topul celor mai bune societăți de profil, faptul că în timp am format profesional mai multe persoane îmi completează biografia și-mi dă certitudinea că sunt un profesionist capabil să treacă toate testele impuse de profesie. 

Vorbind nu numai despre trecut și prezent, ci și despre viitor, vă rugăm să le împărtășiți cititorilor modul în care tehnologia de ultimă generație v-a ajutat în exercitarea profesiei, atât ca obiective, cât și ca modalități de acțiune.

Începutul a fost destul de greu. În prima fază am dispus doar de un calculator și o imprimantă, apoi, cu timpul, am reușit să achiziționăm tot felul de aparate electronice care ne-au ajutat în desfășurarea activității. O altă latură – deloc de neglijat – a dezvoltării și a perfecționării activității noastre a fost achiziționarea de softuri performante de contabilitate și de legislație. Fără acestea, dezvoltarea firmei nu ar fi fost posibilă. În anul precedent am accesat Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, prin care am primit fonduri pentru achiziționarea de mobilier și birotică de ultimă generație. Practic, aceasta a fost o schimbare majoră pentru firmă, un alt vis împlinit prin care am definitivat în amănunt coordonatele unei firme de top. Vorbind despre astfel de firme, nu este întâmplător faptul că suntem acolo. Dacă vreți, e încununarea muncii unei echipe, e sacrificiul pe care îl poți face în numele pasiunii, e vocația unor profesioniști. Acolo, în top, vreau să rămânem atât timp cât vom activa în profesia noastră. Iar ca să închei în tonul cu care am început, vă spun că tot ceea ce-ți propui este posibil de realizat, dacă dai dovadă de realism, indiferent de domeniul în care activezi, atât timp cât respecți regulile jocului. Aici includ multă dăruire, multă muncă și răbdare și... să nu uiți niciodată de unde ai plecat.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.