Superlativul, ca țintă în noul an

Superlativul, ca țintă în noul an

Numărul 1, 14-20 ian. 2020  »  La început a fost cuvântul...

Nimic mai firesc ca în această perioadă să se emită, în spațiul public, opinii referitoare la anul în care am pășit de câteva zile. La fel de firească este dorința de a marca noul an cu succese cât mai consistente în toate domeniile de activitate. Astfel de aspirații și-au găsit diverse formulări în presa tipărită, în emisiunile de televiziune și de radio. Bunăoară, într-o dezbatere la un post TV, una dintre evaluări a fost următoarea: „Se impune a avea respectul cuvenit față de cei care au dovedit, în 2019, că merită stima noastră, a tuturor, pentru efortul colosal depus”. Cum se poate lesne observa, în fraza citată s-au folosit unele superlative care reprezintă pleonasme pure, precum perechea de cuvinte „respect” și „stimă”.

În aceeași categorie de erori se înscrie și o frază dintr-un comentariu apărut într-o publicație săptămânală: „Nu este cazul să redescoperim, din nou, că rezultatele cele mai bune sunt, încă o dată, obținute de cei care reevaluează mereu ce amploare mare are fixarea de obiective ambițioase”. Când recurgem la cuvinte cu prefixul „re”, nu este corect să folosim, în aceeași frază, sintagmele „din nou”, „încă o dată”, „iarăși”, deoarece ajungem tot în zona pleonasmelor. Și pentru că ne referim la superlative, cel mai bun remediu în cazurile de exprimare incorectă este renunțarea la adjectivele care conțin ele însele ideea de superlativ. În acest sens, consultarea dicționarelor presupune un minimum de efort cu maximum de rezultate. Evident, pozitive. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.