Suprasubscrierea

Suprasubscrierea

Numărul 16-17, 19 iulie - 1 august 2016  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În doar două zile – 11 și 12 iulie 2016 – s-a atins și s-a depășit obiectivul stabilit de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) referitor la un împrumut de la populație în valoare de 100 de milioane de lei. Oficialii MFP au declarat că acest rezultat „a fost o surpriză și pentru noi”. Este unul dintre argumentele care pledează în sprijinul necesității de a defini suprasubscripția în cauză drept un veritabil EVENIMENT. Un alt element vizează durata extrem de scurtă în care s-a atins amintitul obiectiv, dat fiind faptul că oferta se derulează pe o perioadă mai îndelungată, 11-29 iulie 2016. În al treilea rând, rezultatul înregistrat în numai două zile arată că există un segment al populației bine informat în materie de finanțe publice, receptiv la orice noutate, capabil să se orienteze rapid și cu folos.

Bineînțeles, a contat și contează foarte mult, în asemenea operațiuni, gradul de atractivitate a ofertei. În condițiile actuale, o dobândă de 2,15% pe an, stabilirea scadenței în 2018, neimpozitarea dobânzii și absența comisioanelor de subscripție reprezintă, incontestabil, o motivație puternică pentru investitori. De altfel, MFP a afirmat, încă înainte de lansarea împrumutului, că mai important decât suma atrasă va fi interesul public, ca un fel de barometru pentru atractivitatea și accesibilitatea acestui instrument de economisire. Adică s-a oferit o alternativă credibilă pentru cei care doresc să-și plaseze cât mai avantajos economiile.

Cred că nu este nevoie să prezint celor interesați date tehnice amănunțite despre respectivul împrumut de la populație. MFP a desfășurat o operațiune de marketing de tip ofensiv și, astfel, persoanele care au subscris și vor subscrie acționează în cunoștință de cauză. Și sub acest aspect avem de-a face cu un succes.

Caracterul de EVENIMENT al suprasubscripției mai este atestat de cel puțin două aspecte esențiale. Primul privește contribuția efectivă, practică a demersului MFP la îmbunătățirea educației financiare a populației. Este de la sine înțeles că o mai bună cunoaștere a mecanismelor financiare de piață ajută nemijlocit la alegerea celor mai profitabile căi de economisire, iar – cum bine se știe – economisirea reprezintă un pilon de neînlocuit al progresului unei țări, dar și al unui grad mai înalt de prosperitate personală și familială. Al doilea element vizează confirmarea solvabilității statului român, confirmare care vine mai ales din partea principalelor agenții internaționale de rating.

Punând cap la cap toate aceste considerente, avem suficiente motive să includem suprasubscrierea în rândul EVENIMENTELOR demne de interes, inclusiv ca teme de reflecție, ca exercițiu menit să ne țină permanent „în formă”, mai ales atunci când avem de luat decizii importante. Există un proverb românesc, deseori uitat: „Banii nu aduc învățătura, dar învățătura aduce bani”.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.