Cuvinte cheie » bvb

Listarea la Bursa de Valori București – o alternativă de finanţare pentru orice tip de companie

Listarea la Bursa de Valori București – o alternativă de finanțare pentru orice tip de companie

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Bursa de Valori București oferă o alternativă de finanțare atât pentru companiile mature, care pot atrage capital pe Piața principală, cât și pentru start-up-uri și întreprinderile mici și mijlocii, pentru care a fost creată piața AeRO. Pe ambele piețe pot fi emise acțiuni și obligațiuni. Finanțarea societăților prin intermediul pieței de capital devine din ce în ce mai mult o alternativă la împrumuturile bancare datorită flexibilității procedurilor și costurilor mai reduse.

Nr. 30-31, 7-20 august 2018


BVB: A doua ediţie a proiectului Made in Romania, care îşi propune să promoveze companiile inovatoare autohtone

BVB: A doua ediție a proiectului Made in Romania, care își propune să promoveze companiile inovatoare autohtone

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB), împreună cu partenerii săi, a anunțat începutul etapei de nominalizare pentru cea de-a doua ediție a proiectului Made in Romania. Astfel, până la 31 ianuarie, antreprenorii români, precum și angajații din companii românești inovatoare, sunt invitați să ...

16 ianuarie 2018


Analiști financiar-bancari: „2018 este cel mai bun an pentru listarea la bursă”

Analiști financiar-bancari: „2018 este cel mai bun an pentru listarea la bursă”

Piața de capital

Firmele din România ar trebui să-și crească gradul de capitalizare, iar 2018 este un an foarte bun pentru listarea la bursă, au declarat analiștii prezenți la evenimentul Cum vor arăta indicatorii macroeconomici ai României în 2018?, organizat de Bursa de Valori București (BVB) împreună ...

Nr. 1, 16-22 ianuarie 2018


Argument pentru intensificarea educației financiare: 55 de miliarde de lei stau în depozite pe termen scurt fără să producă valoare suficientă

Argument pentru intensificarea educației financiare: 55 de miliarde de lei stau în depozite pe termen scurt fără să producă valoare suficientă

Piața de capital

Românii țin peste 55 de miliarde de lei în depozite pe termen foarte scurt, cu scadența de o zi, iar acești bani nu produc beneficii consistente pentru deponenți sau economie, susțin reprezentanții celor mai mari fonduri de investiții din România prezenți la evenimentul Primăvara investițională, organizat de Bursa de Valori București (BVB).

Nr. 9, 14-20 martie 2017


Lucian Anghel, președintele BVB: 23% dintre femei ar investi în obligațiuni sau acțiuni la bursă

Lucian Anghel, președintele BVB: 23% dintre femei ar investi în obligațiuni sau acțiuni la bursă

Sub lupa actualității

Comportamentul financiar diferă semnificativ între bărbați și femei, deși preocupările financiare privind economisirea, investițiile și viitorul familiei sunt la cote ridicate în România. Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința de tranzacționare de pe 8 martie cu un eveniment dedicat egalității de gen, similar cu acțiunile întreprinse de alte 40 de burse din întreaga lume.

8 martie 2017


Proiectul Made in Romania al BVB a ajuns la etapa finală

Proiectul Made in Romania al BVB a ajuns la etapa finală

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat că a finalizat procesul de selecție a celor 50 de companii (din 166 înscrise) care vor intra în etapa finală a proiectului Made in Romania. Jumătate dintre companii au fost votate de membrii comisiei de nominalizare, iar cealaltă jumătate, de către reprezentanții BVB.

8 martie 2017


România, a şasea cea mai mare creştere din lume în acest an pentru piaţa de capital

România, a șasea cea mai mare creștere din lume în acest an pentru piața de capital

Sub lupa actualității

Cele mai tranzacționate acțiuni listate la Bursa de Valori București (BVB), incluse in indicele principal BET, au înregistrat creșteri de 13%. „Avansul este similar în lei cu cel în dolari, ca urmare a stabilității monedei naționale”, precizează BVB, într-un comunicat”.

7 martie 2017


BVB lansează prima ediție a Bucharest Entrepreneurship Forum la 4 aprilie

BVB lansează prima ediție a Bucharest Entrepreneurship Forum la 4 aprilie

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Bursa de Valori București (BVB) organizează prima ediție a Bucharest Entrepreneurship Forum la 4 aprilie 2017. Acțiunea are la bază – potrivit reprezentanților BVB – succesul și interesul ridicat pe care antreprenorii români l-au arătat față de proiectul Made in Romania.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


BVB revizuiește regulile de includere a companiilor listate în categoria AeRO Premium

BVB revizuiește regulile de includere a companiilor listate în categoria AeRO Premium

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Bursa de Valori București (BVB) a revizuit regulile de includere a companiilor listate în categoria Premium de pe piața AeRO, dedicată întreprinderilor mici și mijlocii din România. Noile cerințe au intrat în vigoare la 15 februarie 2017.

Nr. 6, 21-27 februarie 2017


BVB extinde până la 22 februarie perioada pentru nominalizări în cadrul proiectului Made in Romania

BVB extinde până la 22 februarie perioada pentru nominalizări în cadrul proiectului Made in Romania

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat că primit peste 100 de înscrieri în proiectul Made in Romania. Datorită interesului ridicat față de acest proiect și numărului de nominalizări venite de peste tot din țară, BVB a decis să extindă perioada de înscriere pe site-ul www.bvbleague.ro până la 22 februarie, ora 19.00.

20 februarie 2017


Guvernul a decis înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

Guvernul a decis înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

Prim-plan decizional

Executivul a adoptat un memorandum privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care va avea drept scop dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, fiind un mecanism de finanțare care va identifica și materializa oportunități investiționale cu impact în dezvoltarea economică durabilă și crearea de noi locuri de muncă pe termen lung.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Cât costă listarea unei companii la Bursa de Valori București?

Cât costă listarea unei companii la Bursa de Valori București?

Piața de capital

După cum se știe, Bursa de Valori București (BVB) reprezintă o punte între antreprenorii în căutarea finanțării pentru afaceri și investitorii care au banii necesari antreprenorilor. Listarea la bursă reprezintă unul dintre cei mai importanți pași din viața unei companii care dorește să obțină capital pentru dezvoltare. În acest context, pentru cei interesați, BVB prezintă, într-un comunicat, lista tarifelor percepute pentru listarea unei companii.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


BVB: România va atrage miliarde de euro, odată promovată la statutul de piață emergentă

BVB: România va atrage miliarde de euro, odată promovată la statutul de piață emergentă

Piața de capital

România este pe ultima sută de metri de a fi promovată la statutul de piață emergentă, o schimbare care va aduce fluxuri masive de capital în economia locală, au susținut reprezentanții pieței de capital prezenți la conferința Piața de capital din România – Următoarele dezvoltări capitale, eveniment organizat de Bursa de Valori București (BVB) și găzduit de Banca Națională a României (BNR).

Nr. 4, 7-13 februarie 2017


Made in Romania – un proiect de promovare și îndrumare a companiilor, în primul rând a IMM-urilor, cu potențial de creștere

Made in Romania – un proiect de promovare și îndrumare a companiilor, în primul rând a IMM-urilor, cu potențial de creștere

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandra Rizea

Bursa de Valori București (BVB) a lansat Made in Romania – liga celor 15 companii pentru creșterea economiei românești. Made in Romania este un proiect unic, organizat pentru prima dată în istoria pieței de capital românești, pentru a identifica și susține viitoarele motoare ale economiei locale sau din regiune. Proiectul este realizat împreună cu Grupul Financiar Banca Transilvania, Google, Mazars și NN.

Nr. 4, 7-13 februarie 2017


Leii BVB, un nou proiect pentru stimularea investițiilor pe piața de capital

Leii BVB, un nou proiect pentru stimularea investițiilor pe piața de capital

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) și Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, au lansat astăzi proiectul Leii BVB prin care vor premia cu city break-uri în orașe din Europa, dar și în destinații exotice, precum Dubai sau Kenya, investitorii care au o prezență activă pe piața de capital locală, în acest an.

26 ianuarie 2017


„Leii BVB”, un nou proiect dedicat investitorilor la bursă

„Leii BVB”, un nou proiect dedicat investitorilor la bursă

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) împreună cu Paravion lansează mâine, 26 ianuarie, la sediul BVB, proiectul „Leii BVB” – un demers prin care inițiatorii doresc să-i implice și să-i recompenseze pe investitorii activi la bursă. „«Leii BVB» este un proiect special care va fi derulat pe parcursul întregului an 2017, cu ocazia aniversării a 150 de ani de când leul este moneda națională a României”, se precizează într-un comunicat al BVB.

25 ianuarie 2017


Lucian Anghel (BVB): Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții al României ar putea finanţa primele proiecte în 2018, fără a afecta deficitul bugetar

Lucian Anghel (BVB): Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții al României ar putea finanța primele proiecte în 2018, fără a afecta deficitul bugetar

Sub lupa actualității

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții pe care actualul guvern intenționează să îl creeze ar putea finanța primele investiții în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, și poate fi alimentat cu câteva miliarde de euro doar din vânzarea unor pachete minioritare de acțiuni la companiile cu capital de stat, fără ca statul să cedeze controlul acestora.

18 ianuarie 2017


Fondul Proprietatea intenţionează să restituie acţionarilor 111 milioane de euro din capitalul social

Fondul Proprietatea intenționează să restituie acționarilor 111 milioane de euro din capitalul social

Sub lupa actualității

Fondul Proprietatea (FP) ar putea restitui acționarilor 500 milioane de lei (111 milioane euro) din capitalul social, pe care intenționează să-l reducă de la 5,74 miliarde lei la aproape 5,24 miliarde lei prin diminuarea valorii sociale a acțiunilor, propunerea urmând să fie discutată în cadrul unei AGA care va avea loc la 28 februarie, informează News.ro.

18 ianuarie 2017


BVB invită publicul să voteze pentru Premiile Pieţei de Capital 2016

BVB invită publicul să voteze pentru Premiile Pieței de Capital 2016

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) invită pe cei interesați să voteze pentru Premiile Pieței de Capital 2016: „Cea mai bună strategie de comunicare și relații cu investitorii în 2016 a unei companii listate”, „Cea mai bună inițiativă educațională pe piața de capital în 2016” și „Cel mai bun broker de retail în 2016”.

16 ianuarie 2017


Participantul indirect, o nouă facilitate pentru intermediarii BVB

Participantul indirect, o nouă facilitate pentru intermediarii BVB

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat că simplifică procedurile pentru intermediarii care activează pe piața de capital și le oferă acestora posibilitatea de a fi participanți indirecți la Depozitarul Central. Astfel, un participant BVB poate alege modalitatea prin care să efectueze operațiunile de post-tranzacționare.

4 ianuarie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.