Cuvinte cheie » expert

Curtea de Conturi a deschis colaborarea cu mediul academic, societatea civilă și mediul privat în cadrul Consiliului Consultativ

Curtea de Conturi a deschis colaborarea cu mediul academic, societatea civilă și mediul privat în cadrul Consiliului Consultativ

Sub lupa actualității

Curtea de Conturi a găzduit, la sediul central din București, prima reuniune a Consiliului Consultativ format din reprezentanți ai mediului academic, societății civile și mediului de afaceri, a anunțat instituția, citată de Agerpres. Consiliul este inițiat la nivelul instituției supreme de ...

25 martie, 9:39


Tratamentul contabil și fiscal al ajustărilor pentru deprecieri sau pierderi de valoare

Tratamentul contabil și fiscal al ajustărilor pentru deprecieri sau pierderi de valoare

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Pe parcursul existenței lor, activele entităților economice pot suferi deprecieri, iar în cazul activelor financiare pot apărea pierderi de valoare. În timp ce pierderile de valoare ale activelor financiare sunt în general de natură temporară, pentru alte categorii de active (bunuri sau creanțe), deprecierile pot fi fie reversibile, fie ireversibile. Acest articol se concentrează asupra deprecierilor de natură reversibilă, care sunt contabilizate prin structuri contabile substractive ale ajustărilor pentru depreciere.

Nr. 11, 20-26 mar. 2024


Exploatarea efectului diversificării serviciilor în procesul de menținere a atractivității și rezilienței profesiei contabile

Exploatarea efectului diversificării serviciilor în procesul de menținere a atractivității și rezilienței profesiei contabile

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Raportarea digitală, sustenabilitatea, contabilitatea criminalistică, prevenirea spălării banilor sunt provocări sau oportunități pentru menținerea atractivității profesiei și susținerea rezilienței ei? În acest articol ne propunem să aducem în discuție provocările privind atragerea și păstrarea de persoane talentate în profesia contabilă, precum și modul în care noile servicii transformă maniera în care profesioniștii contabili își desfășoară activitatea, având în același timp un impact pozitiv în procesul schimbării ce are la bază conceptul de „smart accounting for smart economy”.

Nr. 10, 13-19 mar. 2024


Relația dintre presiunea fiscală și criminalitatea economică

Relația dintre presiunea fiscală și criminalitatea economică

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Infracțiunile economice precum frauda financiară, spălarea banilor și împrumuturile ilegale sunt influențate în mod considerabil de fenomenul evaziunii fiscale. În contextul României, caracterizată printr-o economie subterană și o evaziune fiscală vaste, aceste fenomene contribuie direct la perpetuarea criminalității economice. Evaziunea fiscală reprezintă un comportament al contribuabililor care constă în evitarea obligațiilor fiscale prin încălcarea legislației fiscale. Acest comportament include ignorarea regulilor fiscale obligatorii, falsificarea documentelor sau furnizarea de date incomplete și inexacte.

Nr. 10, 13-19 mar. 2024


Dinamica principalilor indicatori corelați cu ciclurile de operațiuni de la nivelul unei entități

Dinamica principalilor indicatori corelați cu ciclurile de operațiuni de la nivelul unei entități

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Averea unei entități se regăsește dual în cadrul informației financiar-contabile. Aceasta este prezentată și evaluată simultan pe baza a două criterii distincte: cel al utilizării, definind valorile transformabile în bani, și cel al resursei, definind proveniența surselor de finanțare. Dacă în ecuație intervin și durata de utilizare și cea de alocare, cu un orizont de timp mai redus sau mai mare decât un exercițiu financiar, se delimitează structurile pe termen lung și cele pe termen scurt.

Nr. 9, 6-12 mar. 2024


Noi reglementări privind impozitarea veniturilor din închirierea bunurilor imobile în anul 2024

Noi reglementări privind impozitarea veniturilor din închirierea bunurilor imobile în anul 2024

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Articolul de față prezintă modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 în ceea ce privește mecanismul impozitării veniturilor din cedarea folosinței bunurilor obținute de persoanele fizice, altele decât cele din arendă și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Astfel, începând cu veniturile aferente anului 2024, la calculul impozitului pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor se deduce o cotă forfetară de 20%.

Nr. 8, 28 feb. - 5 mar. 2024


Reevaluarea activelor fixe corporale în sectorul public. Concepte și practici contabile

Reevaluarea activelor fixe corporale în sectorul public. Concepte și practici contabile

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Premisa abordării aspectelor privind reevaluarea activelor fixe corporale a avut în vedere importanța acesteia în cadrul portofoliului de componente care preced elaborarea situațiilor financiare anuale. Prin aplicarea corectă și completă a coordonatelor conceptuale și contabile aferente reevaluării activelor fixe corporale, acestea vor contribui la oferirea unei imagini fidele a poziției financiare și a performanței financiare ale entităților din sectorul public.

Nr. 7, 21-27 feb. 2024



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.