Cuvinte cheie » finantare

POR: A fost revizuit Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiție 2.1.A – Microîntreprinderi

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat săptămâna trecută, o nouă revizuire a Ghidului solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Programele de mediu vor fi finanțate cu circa 1 miliard de lei în acest an

Direct de la sursă

Guvernul a decis să finanțeze, în anul 2017, proiecte și programe pentru protecția mediului, în valoare de aproximativ 1 miliard de lei, constând în alocări bugetare și credite de angajament. În acest sens, Executivul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Fondului pentru Mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Finanțare de aproximativ 1 miliard de lei pentru programe de mediu, în 2017

Sub lupa actualității

Guvernul va finanța, în anul 2017, proiecte și programe pentru protecția mediului, în valoare de aproximativ 1 miliard de lei, constând în alocări bugetare și credite de angajament. În acest sens, Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Fondului pentru Mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu.

22 martie 2017


A fost revizuit Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiții 2.2 adresată IMM-urilor din POR 2014-2020

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a publicat o revizuire a Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR/102/2/2, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.

Nr. 10, 21-27 martie 2017


Programul Rabla Plus: 45.000 lei pentru achiziționarea unei mașini electrice

Curier legislativ

45.000 lei se vor acorda anul acesta, sub formă de finanțare nerambursabilă, pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric, potrivit dispozițiilor Ghidului de finanțare a programului Rabla Plus, dat în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului. Totodată, persoanele interesate pot primi un ecotichet în valoare de 20.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă.

Nr. 10, 21-27 martie 2017


Programele Reprezentanței UNICEF în România vor continua în perioada 2018-2022

Sub lupa actualității

Programele Reprezentanței UNICEF în România vor continua să fie derulate în perioada 2018-2022, potrivit unui Memorandum adoptat astăzi de Guvern.  Astfel, UNICEF va continua să aibă un rol important în sprijinirea soluționării problemelor specifice copilului și în promovarea drepturilor copilului.

8 martie 2017


Raport CE: Barierele naționale în fața liberei circulații a capitalului

Piața de capital

Comisia Europeană a publicat la sfârșitul lunii februarie un raport despre „barierele naționale în fața liberei circulații a capitalului”, un raport mult așteptat ce fusese deja anunțat în Planul de acțiune al Uniunii piețelor de capital din septembrie 2015. Raportul a fost elaborat de un grup de experți format din reprezentanți ai statelor membre.

Nr. 8, 7-13 martie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.