Cuvinte cheie » klaus iohannis

CSAT a avizat favorabil proiectele de buget pentru 2017

Sub lupa actualității

La finalul ședinței din această după-amiază a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), președintele Klaus Iohannis a anunțat public avizul favorabil dat proiectelor de buget pentru anul în curs. Șeful statului s-a referit, în special, la alocările pentru apărare și siguranță națională.

31 ianuarie 2017


Guvernul va adopta vineri proiectele de buget pe 2017

Sub lupa actualității

În urma reluării analizelor referitoare la proiectele de buget pentru anul în curs, Guvernul a amânat pentru vineri, 27 ianuarie, adoptarea acestor documente care vizează gestionarea banului public. S-au operat, între timp, numeroase modificări, atât în scădere, cât și în creștere pentru ordonatorii principali de credite.

25 ianuarie 2017


Scrisoarea președintelui Iohannis către președinții Camerelor parlamentare

Sub lupa actualității

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, astăzi, șeful statului, Klaus Iohannis, a declanșat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituția României, procedura privind organizarea unui referendum național prin care poporul să-și exprime voința cu privire la următoarea problemă de interes național.

24 ianuarie 2017


Președintele Iohannis prezidează ședința de astăzi a Guvernului

Sub lupa actualității

La Palatul Victoria, președintele Klaus Iohannis a avut, în cursul acestei dimineți, o convorbire cu premierul Sorin Grindeanu, întâlnire pe care șeful statului a apreciat-o drept consensuală. Premierul l-a invitat pe președinte să prezideze ședința Guvernului.

18 ianuarie 2017


Legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, publicată în Monitorul Oficial

Legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, publicată în Monitorul Oficial

Curier legislativ

Legea prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial nr. 15/06.01.2017. Prevederile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative intră în vigoare începând cu data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial (n. red. – 1 februarie).

Nr. 1, 17-23 ianuarie 2017


Președintele Iohannis a promulgat Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară

Sub lupa actualității

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi Decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Reamintim că, săptămâna trecută, judecătorii CCR au decis, cu unanimitate de voturi, că legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară este constituțională.

16 ianuarie 2017


A fost promulgată Legea privind eliminarea plății CASS pentru toate pensiile și a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 lei

Sub lupa actualității

Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Este vorba despre legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum și a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 lei.

12 ianuarie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.