Cuvinte cheie » venit

Impozitarea veniturilor din activități independente obținute de profesorii meditatori

Impozitarea veniturilor din activități independente obținute de profesorii meditatori

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Prestarea serviciilor în particular de către cadrele didactice în calitate de meditatori este încadrată din punct de vedere fiscal la categoria veniturilor din activități independente, iar contribuabilii care desfășoară aceste activități trebuie să se autorizeze în conformitate cu prevederile legale în vigoare și să își îndeplinească obligațiile declarative și de plată. Impozitul pe care cadrele didactice care acordă meditații în particular trebuie să îl achite la bugetul de stat este stabilit prin raportare la venitul net anual și se determină fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, fie conform normelor de venit.

Nr. 31-32, 10-23 aug. 2022


Aspecte privind sprijinirea entităților nonprofit/unităților de cult

Aspecte privind sprijinirea entităților nonprofit/unităților de cult

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În conformitate cu reglementările legale în vigoare, contribuabilii persoane fizice își pot exercita opțiunea de a direcționa până la 3,5% din impozitul aferent veniturilor realizate în anul 2021 pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

Nr. 24, 22-28 iun. 2022


Stimularea menținerii/creșterii capitalurilor proprii prin măsuri de natură fiscală aplicabile pe durată determinată

Stimularea menținerii/creșterii capitalurilor proprii prin măsuri de natură fiscală aplicabile pe durată determinată

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În acest articol prezentăm măsurile de reducere a poverii fiscale a contribuabililor care trebuie să plătească impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor și/sau impozit specific activității, pentru a stimula menținerea/creșterea capitalurilor proprii. Chiar dacă facilitățile sunt aplicabile doar pentru o anumită perioadă de timp, reducerea poverii fiscale poate contribui, într-o anumită măsură, la menținerea operatorilor în circuitul economic.

Nr. 13, 6-12 apr. 2022


Impozitarea veniturilor persoanelor fizice pe bază de norme de venit

Impozitarea veniturilor persoanelor fizice pe bază de norme de venit

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Scopul articolului de față este prezentarea caracteristicilor impozitării veniturilor populației liber-profesioniste pe baza normelor de venit. Normele de venit sunt o valoare fixă stabilită de direcțiile generale regionale ale finanțelor publice pentru numeroase activități economice desfășurate de liber-profesioniști și reprezintă baza de impozitare pentru veniturile acestor categorii de persoane. Obiectivul nostru este de a furniza îndrumări privind această metodă de impozitare, dată fiind creșterea în România în ultimii ani a numărului de liber-profesioniști.

Nr. 11, 23-29 mar. 2022


Declarația unică aferentă anului 2022

Declarația unică aferentă anului 2022

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.127/2021 prevede modelul, conținutul și instrucțiunile de completare a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul 212), prin intermediul căreia persoanele fizice care realizează venituri nonsalariale își definitivează situația financiară pe 2021 și estimează veniturile și contribuțiile sociale datorate începând cu anul 2022.

Nr. 8, 2-8 mar. 2022


Tratamentul contabil aplicabil fondurilor europene nerambursabile

Tratamentul contabil aplicabil fondurilor europene nerambursabile

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Contabilitatea fondurilor europene este o provocare pentru orice profesionist contabil, cu atât mai mult cu cât neregulile descoperite pot atrage penalități și, chiar mai mult, rambursarea integrală a finanțării acordate. Aceste forme de ajutor nerambursabil se recunosc, pe o bază sistematică, drept venituri ale perioadelor corespunzătoare cheltuielilor pe care subvențiile urmează să le compenseze.

Nr. 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022


Regimul de impozitare al societăților: impozitul pe profit versus impozitul pe venituri

Regimul de impozitare al societăților: impozitul pe profit versus impozitul pe venituri

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În prezentul articol ne propunem să evidențiem condițiile de aplicare a sistemului de impunere, precum și elementele care intră în baza de calcul al impozitului pe profit în comparație cu cele luate în considerare pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, astfel încât să nu existe confuzii în ce privește determinarea corectă a impozitelor datorate de societăți. De asemenea, prezentăm modul de calcul al impozitului pe profit, precum și avantajele și dezavantajele celor două tipuri de impozit.

Nr. 38, 13-19 oct. 2021



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.