Tarom a înregistrat o creștere de 1% a numărului de pasageri în 2016

Telex » Știri 10 ianuarie 2017  

C

PUBLICITATE
nia de stat Tarom a înregistrat o creştere de 1% a numărului de pasageri în 2016, până la 2,41 milioane, potrivit datelor transmise la solicitarea News.ro, şi a coborât pe locul trei în topul liniilor aeriene, fiind depăşită de Blue Air, care a anunţat un avans de 80% al numărului de pasageri în 2016, și de liderul pieţei, compania ungară Wizz Air, care a consemnat un ritm de creştere de peste 80%, până la 3,59 milioane de pasageri. 

Avansul înregistrat de Blue Air a venit în contextul creşterii flotei de avioane de la 15, în 2015, la 24 de aparate în prezent. În plus, compania a introdus zboruri noi pe 29 de rute anul trecut În lunile septembrie şi octombrie ale anului trecut, Tarom a retras două avioane Airbus A310, cumpărate în 1992. Actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat recent că, din fondul suveran naţional de 10 miliarde de euro, care va fi creat de Guvern în acest an, va fi finanţată achiziţia a 30 de avioane noi pentru Tarom în următorii ani.

Numărul total de pasageri care au tranzitat aeroporturile din România în primul semestru al anului trecut a fost de 7,15 milioane, cu 18% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului 2015, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în vara anului trecut.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.