Tarom suspendă temporar cursele interne, precum și pe cele spre Franța și Germania

Tarom suspendă temporar cursele interne, precum și pe cele spre Franța și Germania

Telex » Știri 25 martie 2020  

Pentru limitarea răspândirii Covid-19, Tarom a decis ca, începând cu data de 25 martie, ora 12.00 (ora aterizării), să suspende operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile și, începând cu data de 26 martie, să suspende operarea în Franța și Germania, pentru cel puțin 14 zile, informează Mediafax. Toţi pasagerii afectaţi de suspendarea acestor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a călătoriilor fără penalizare sau rambursarea integrală a biletelor/tronsoanelor neutilizate, precizează compania într-o postare pe Facebook.

„Pentru efectuarea modificărilor vă rugăm să contactaţi agentul emitent sau orice agenţie TAROM. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar și pentru răspunsul cu întârziere la solicitările dumneavoastră. Având în vedere numărul foarte mare de solicitări din această perioadă, deși personalul suport a fost suplimentat, va dura o perioadă până când se va da curs tuturor solicitărilor”, mai arată compania.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.