Trei medalii pentru echipa României la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete - 2018

Trei medalii pentru echipa României la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete - 2018

Telex » Știri 19 aprilie, 10:27  

Lotul feminin de matematică al României a obținut două medalii de aur și o medalie de argint la a VII-a ediție a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete (European Girls' Mathematical Olympiad/EGMO), desfășurată zilele trecute la Florența. Medaliile de aur au fost cucerite de Alexandra Timofte (clasa a X-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București) și Lenca Iarina Cuturela (clasa a XI-a/Liceul Internațional de Informatică din București). Cele două eleve s-au remarcat și la edițiile din 2016 și 2017, fiind premiate de fiecare dată cu argint. Medalia de argint i-a revenit Aminei Abu Shanab (clasa a IX-a/Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București). Lotul României a fost condus de Mihail Bălună, profesor la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București și Ioana Teodorescu, studentă la Princeton University, de trei ori medaliată la această competiție. EGMO 2018 a reunit 195 de concurente din 51 de țări.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete este un concurs internațional similar ca structură cu Olimpiada Internațională de Matematică (două probe scrise, susținute în două zile consecutive). Conform regulamentului, o echipă este compusă din patru eleve cu vârste sub 20 de ani. EGMO este, în același timp, singura olimpiadă internațională în științe care se adresează exclusiv elevelor de liceu, a căror pasiune pentru matematică trece dincolo de programa școlară clasică. Pe termen lung, EGMO are ca obiectiv creșterea numărului de fete în echipele participante la Olimpiada Internațională de Matematică. De asemenea, concursul promovează tinerele cercetătoare și sprijină schimbul social, cultural și interdisciplinar între adolescentele din țările participante. România a găzduit ediția din anul 2016.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.