Un muzeu în care vizitatorii își pot testa simțurile a fost deschis la Constanța

Un muzeu în care vizitatorii își pot testa simțurile a fost deschis la Constanța

Numărul 12, 2-8 aprilie 2019  »  Roza vânturilor

<

PUBLICITATE
uzeul simțurilor și-a deschis porțile la Constanța, acesta fiind al doilea oraș după București în care un astfel de muzeu funcționează, informează News.ro. Acesta este împărțit în șase zone unde vizitatorii își pot testa simțurile. Printre atracțiile lui se numără labirintul de oglinzi, tunelul vortex sau camera inversă. Managerul operațional al muzeului, Bogdan Câmpean, a declarat, într-o conferință de presă prilejuită de deschiderea acestuia, că traseul din muzeul simțurilor de la Constanța a fost adaptat la specificul de litoral.

„Am ales Constanța deoarece este unul dintre cele mai bune orașe turistice din România. Acest muzeu al simțurilor este un loc unde ne redescoperim simțurile. Am creat un traseu care pune în evidență pe rând fiecare simț al nostru. Muzeul este dedicat tuturor vârstelor, atât pentru adulți și pentru copii. Am încercat să ne adaptăm zonei și am adus unele particularități ale litoralului, cum ar fi plaja, stabilopozii, mirosul de briza mării, toate le putem regăsi aici”, a explicat Bogdan Câmpean. 

Muzeul simțurilor de la Constanța are 11 camere care testează simțurile în complexitatea lor. Astfel, labirintul de oglinzi, tunelul vortex, camera inversă (unde totul e cu capul în jos), camera infinită sunt doar câteva dintre încăperile muzeului. Acesta este împărțit în șase zone care îl fac pe vizitator să își testeze la maximum toate simțurile: zona vizuală, auditivă, senzorială, zona gustului, cea olfactivă și zona echilibrului. Un tur durează aproximativ o oră și se închide cu un tobogan și o piscina cu peste 30.000 de bile.

Muzeul simțurilor de la Constanța a fost deschis într-un mall și este al doilea din țară după cel din București, care a fost inaugurat în 2017. 

(Sursa foto: museumofsenses.ro)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.