Un nou index internațional privind răspunderea financiară din sectorul public

Un nou index internațional privind răspunderea financiară din sectorul public

Numărul 28-29, 25 iulie - 7 august 2017  »  Direct de la sursă

Federația Internațională a Contabililor (IFAC) și Institutul Autorizat de Finanțe Publice și Contabilitate (CIPFA) au anunțat lansarea Indexului privind răspunderea financiară din sectorul public în cadrul Conferinței anuale a Institutului, care a avut loc, în perioada 12-13 iulie a.c., la Manchester. 

Indexul a fost elaborat în parteneriat de cele două organisme în scopul de a oferi o imagine globală exactă a calității raportării financiare din sectorul public și, în special, o imagine a adoptării contabilității de angajamente și a Standardelor Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS). Acesta va fi organizat sub forma unei baze de date publice cu informații pentru fiecare țară, care va fi actualizată permanent, iar primul set de date urmează să fie publicat în luna noiembrie. 

Potrivit Fayez Choudhury, CEO IFAC, Indexul „va facilita o mai bună înțelegere a amplorii reformelor din domeniul raportării financiare publice la nivel global și va stimula reformele ulterioare”. 

Pentru mai multe informații, accesați articolul publicat pe website-ul IFAC.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.