Un proiect din România în finala Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC) 2018

Un proiect din România în finala Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC) 2018

Numărul 37, 25 sept. - 1 oct. 2018  »  Roza vânturilor

Un proiect din România a fost selectat – cu prilejul semifinalei Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC) – între cele 10 proiecte finaliste ale competiției. Acesta este Career Bus, care propune un autobuz cu sfaturi interactive pentru tineri privind dezvoltarea profesională, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Astfel, la etapa semifinală, au participat 30 de echipe (printre care trei din țara noastră), din 20 de state, selectate din peste 700 de proiecte eligibile. Acestea au beneficiat de un program de accelerare a propriilor idei de inovații sociale. România a fost pe locul doi în această competiție, după Spania, în ceea ce privește numărul de proiecte semifinaliste, cu următoarele idei:

  • Career Bus (proiect care a acces în finală): un autobuz cu un spațiu interactiv în care tinerii pot fi deprinși cu o serie de aptitudini de carieră;
  • House of Nature: o afacere socială care oferă experiențe turistice durabile în Transilvania, în timp ce profitul și cunoștințele dobândite sunt folosite pentru a le oferi localnicilor, în special celor tineri, perspective mai bune pentru viitor;
  • Rural Revitalization: adunarea, într-un sistem de leasing, a câmpurilor necultivate de fermieri și redistribuirea lor către tineri ce intenționează să înceapă o afacere la scară mică în agricultură, dar nu dispun de resursele necesare.

Competiția, organizată în memoria lui Diogo Vasconcelos, lider inovator, a ajuns la a șasea ediție, iar pentru 2018 a fost aleasă tema RE:THINK LOCAL. Pentru a fi selectați, inovatorii au trebuit să-și planifice proiectele în regiuni restrânse și să răspundă unor condiții, provocări și oportunități locale specifice. Câștigătorii vor fi premiați în cadrul unei gale care va avea loc la Bruxelles, la 8 noiembrie 2018. (Al.R.)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.