Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XIV-a. „Familia CECCAR”, un brand validat de istorie

Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XIV-a. „Familia CECCAR”, un brand validat de istorie

Numărul 28-29, 24 iulie - 6 august 2018  »  Ziua Națională a Contabilului Român

PUBLICITATE
ntreaga țară, filialele CECCAR au marcat, într-o atmosferă sărbătorească, Ziua Națională a Contabilului Român, manifestările dedicate acestui eveniment fiind înscrise în seria celor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, începută de CECCAR prin organizarea, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Primăria Municipiului Blaj și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la 13 aprilie a.c., a evenimentului profesional-academic cu tema 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire.

Este pentru prima dată când la 13 iulie are loc această manifestare, faptul căpătând semnificații deosebite în contextul unui act fondator desăvârșit în urmă cu 97 de ani: la 13 iulie 1921 Regele Ferdinand I a aprobat legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din România ca organism profesional independent, prin decret regal. În acest fel a fost reglementată profesia contabilă în țara noastră, în condițiile în care suveranul a intrat în istoria națională cu numele de Întregitorul.

Semnificația zilei de 13 iulie a fost subliniată prin ideea-simbol care a unit toți participanții la manifestările festive – 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire. Acest veritabil „arc peste timp” generează, în anul în care se împlinește un secol de la evenimentul crucial din 1 Decembrie 1918, un puternic sentiment de mândrie și de înaltă prețuire a operei înaintașilor, întărit de voința de a o îmbogăți continuu prin fapte demne de prezentul și viitorul României.

Aceste sentimente și convingeri au dominat și reuniunea festivă ce a avut loc la Radisson Blu Hotel din Capitală, organizată de CECCAR România și CECCAR Filiala București, deschisă prin intonarea imnului de stat și prin mesajul președintelui Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil.

Președintele filialei, expert contabil Aurel Andrei, a subliniat, în cuvântul de deschidere, importanța evenimentului în contextul istoric în care se situează ziua de 13 iulie. Vorbitorul a mulțumit celor de față pentru prezență și a subliniat semnificațiile sintagmei „familia CECCAR” – o comunitate profesională puternică, unită prin tot ceea ce întreprinde sub semnul performanței, în slujba interesului public. Cuvântul de pe ordinea de zi – a spus vorbitorul – este Unirea, este unitatea CECCAR.

În alocuțiunea sa, președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, a reliefat încărcătura de simboluri a Zilei Naționale a Contabilului Român, prin menționarea principalelor momente ale istoriei Corpului, inclusiv prin afirmarea contabililor români pe plan internațional. În acest sens a amintit de Congresul desfășurat în anul 1926 la Bruxelles. Cu acel prilej, Gheorghe Alesseanu, membru al delegației române, a propus ca activele să fie incluse în bilanț în ordinea lichidității lor, ceea ce se întâmplă și azi. La același Congres, președintele Corpului, Nicolae Butculescu, a formulat o propunere referitoare la necesitatea armonizării și standardizării contabilității la nivel internațional. A fost un premergător, fapt demonstrat de standardele internaționale cu care toți lucrăm, încă o dovadă convingătoare că la nivel mondial contribuțiile contabililor români au fost remarcabile. Nicolae Butculescu declara: „Contabilii din întreaga lume trebuie să vorbească și să înțeleagă o singură limbă contabilă, motiv pentru care este nevoie să se producă o unificare a metodelor contabile”.

Istoria CECCAR a înscris numeroase astfel de momente care confirmă că neamul românesc a avut multe personalități. Am dat lumii multe valori, multe idei. Referindu-se la aceste date istorice, la aceste tradiții, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova a relevat cerința de a se fructifica, la nivel superior, inteligența națională a românilor. În acest sens a arătat că trebuie actualizate competențele profesioniștilor contabili la realitățile economice de astăzi și de mâine, să se acționeze în vederea întăririi relațiilor de colaborare cu instituțiile de reglementare, cu organizațiile și asociațiile altor profesii cu care contabilii interacționează, care se află în aceeași zonă de preocupări în demersurile îndreptate spre atingerea obiectivelor comune. Totodată, s-a referit la imperativele erei digitale, la procesul de reinventare a profesiei. Provocările erei digitale trebuie să se transforme în oportunități. În încheiere, a adresat urarea „La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, România!”.

Președintele Robert-Aurelian Șova a prezentat propunerea unui nou logo al CECCAR, care marchează data de 13 iulie 1921 pe fondul unor simboluri ale activității contabile, ale tehnologiei atât de utilizate de profesie în prezent, adaptat la economia digitală și globalizată. Logoul este însoțit de sloganul „ContaȚi pe noi. ContaȚi, cu noi. Întotdeauna!”.

Au adresat mesaje de salut și calde felicitări președintele Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), George Constantin Păunescu, precum și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice – Alexandra Lazăr (director al Direcției legislație și reglementări contabile), Curții de Conturi – Alexandru Costache (director în cadrul Curții de Conturi), Camerei Consultanților Fiscali din România – Dragoș Doroș (prim-vicepreședinte al Consiliului Superior al CCF), Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România – Dana Ababei (președintele ANEVAR), ACCA South-Eastern Europe – Mihaela Robu, Business Development Manager.

Vorbitorii au transmis calde și sincere aprecieri față de ceea ce a reprezentat și reprezintă CECCAR în viața economică și socială a țării, au subliniat relațiile de colaborare rodnică, bazată pe încredere și respect reciproc, cu organizația națională a contabililor români și și-au exprimat încrederea că aceste relații se vor dezvolta și aprofunda. În acest context, președintele UGIR a propus crearea unei platforme online CECCAR, care să faciliteze colaborarea între organismele și instituțiile interesate în promovarea celor mai eficiente soluții în demersurile îndreptate spre integrarea europeană a României, inclusiv prin accesarea fondurilor nerambursabile. Mesajele s-au încheiat cu urarea devenită laitmotivul reuniunii, „La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, România!”.

În continuarea manifestării a avut loc o dezbatere pe tema 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România la 100 de ani de la Marea Unire, dezbatere moderată de președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova. Și-au expus opiniile într-o manieră colocvială, colegială, în consonanță cu atmosfera întregii reuniuni, Alexandra Lazăr, Dragoș Doroș, Aurel Andrei, precum și Laurențiu Dodocioiu (director în Ministerul Finanțelor Publice). Temele supuse atenției de moderatorul dezbaterii și abordate de participanții la panel au vizat preocupările actuale și de perspectivă în contextul istoric în care a fost marcată ediția din acest an a Zilei Naționale a Contabilului Român. Astfel, în intervenția sa, Alexandra Lazăr a pus accentul pe desfășurarea procesului legislativ, menit să crească rolul stimulativ al măsurilor de ordin fiscal, pe antrenarea la elaborarea și dezbaterea proiectelor de acte  normative a unui număr cât mai mare de specialiști, apreciind în acest sens participarea activă, valoroasă a CECCAR la îmbunătățirea reglementărilor de interes comun. La rândul său, Dragoș Doroș s-a referit pe larg la prezentul și viitorul profesiei contabile, subliniind că marile progrese în domeniul tehnologiilor – benefice pentru creșterea randamentului și îmbunătățirea calității serviciilor oferite de profesioniștii contabili – nu vor putea înlocui niciodată factorul uman, capacitatea specialistului contabil de a analiza și interpreta fenomenele economico-sociale pe baza raționamentului științific. La valorificarea progreselor determinate de noile tehnologii s-a referit și Laurențiu Dodocioiu, care a expus demersurile MFP spre folosirea cuceririlor erei digitale, în sistem integrat, în instituțiile publice, făcând referire aici la sistemul ForExeBug, servici informatic performant pentru raportarea situațiilor financiare ale instituțiilor publice, implementat de România cu statut de pionierat. Procesul de modernizare și în această sferă de activitate a profesioniștilor contabili, cu componentele ei fiscal-bugetare, reprezintă o preocupare de prim ordin a ministerului, iar studiile care se elaborează în prezent urmează a fi încheiate în acest an. În legătură cu modul în care CECCAR Filiala București acționează în spiritul imperativelor vremurilor pe care le trăim, președintele Aurel Andrei a prezentat o serie de preocupări centrate pe realizarea programelor de dezvoltare profesională continuă, pe întărirea relațiilor cu alte organizații profesionale, cu instituțiile publice, cu exponenții economiei reale, în vederea dezbaterii și soluționării problemelor de interes comun. De asemenea, s-a referit la modalitățile de acțiune care permit să se satisfacă în tot mai bune condiții cerințele membrilor, cu precădere cele care vizează perfecționarea profesională.

În încheierea dezbaterilor, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova a apreciat calitatea intervențiilor, modul în care aspectele teoretice au fost legate de practică și a relevat, din nou, semnificațiile Zilei Naționale a Contabilului Român.

De asemenea, a avut loc festivitatea de premiere a membrilor Filialei București a CECCAR, situați în topul local.

Atmosfera în care s-a desfășurat întreaga reuniune festivă a fost sintetizată de urarea pe care și-au adresat-o reciproc participanții și pe care au transmis-o colegilor contabili, tuturor concetățenilor: La mulți ani, CECCAR! La mulți ani, România!




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.