Ziua Naţională a Contabilului Român – ediţia a XV-a

Ziua Națională a Contabilului Român – ediția a XV-a

Telex » Știri 12 iulie 2019  

H

PUBLICITATE
ul Radisson Blu din Bucureşti găzduieşte astăzi principala manifestare dedicată Zilei Naţionale a Contabilului Român.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de prof. univ. dr. Robert Aurelian Şova, expert contabil, preşedintele Consiliului superior al CECCAR, care a adresat participanților calde urări de "LA MULȚI ANI" și de noi succese în întreaga activitate. De asemenea, a evocat principalele momente din istoria de 98 de ani a organizației profesionale a contabililor români. Referindu-se la semnificația tradițiilor acestei zile de sărbătoare, a pus accentul pe stadiul actual al evoluției profesiei, bazate pe tehnologie, globalizare și externalizarea serviciilor suport.

Președintele CECCAR a dat apoi citire mesajului președintelui Accountancy Europe, Florin Toma.

În continuare, au adresat mesaje președintele Filialei București a CECCAR, Aurel Andrei, precum și reprezentanți ai unor instituții și autorități publice, ai mediului de afaceri şi ai altor organizaţii profesionale. Astfel, au luat cuvântul Alexandra Lazăr  - director al Direcției de legislație și reglementări contabile din Ministerul Finanțelor Publice, Mihail Adrian Oprescu  - inspector general de stat al Inspecției Muncii, Daniel Marius Staicu - președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Cosmin Nicula - vicepreședinte al Curții de Conturi, Șerban Andrei Nistor - vicepreședinte al ANAF, Bianca Georgiana Dumbravă - consilier al ministrului Justiției, Dragoș Mihalache - vicepreședinte al UGIR, Florin Jianu - președintele CNIPMMR, Dragoș Doroș - vicepreședinte al Camerei Consultanților Fiscali, Dana Ababei - președintele ANEVAR, Stan Tîrnoveanu - vicepreședinte al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

Președintele CECCAR a înmânat celor care au prezentat mesaje diplome prin care sunt recunoscute și apreciate rezultatele colaborării cu instituțiile pe care le reprezintă. 

Participanţii au urmărit apoi dezbaterile din panelul intitulat „Reglementarea: mit și adevăr. Externalizarea serviciilor financiar-contabile – argumente pro și contra”.  

Conform tradiţiei, manifestarea a inclus şi acordarea premiilor câştigătorilor Topului național 2019 al membrilor CECCAR și Topului local 2019 al membrilor Filialei Bucureşti.

În ediţia următoare a publicaţiei noastre vom prezenta pe larg manifestăruile consacrate Zilei Naţionale a Contabilului Român.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.