25% dintre accidentele rutiere au loc în primele trei minute ale călătoriei

25% dintre accidentele rutiere au loc în primele trei minute ale călătoriei

Numărul 39-40, 6-19 oct. 2020  »  Roza vânturilor

25% dintre accidentele rutiere se petrec în primele trei minute ale călătoriei. Aceasta este concluzia unui studiu realizat în Australia în perioada 2018-2019, care a analizat 3,2 milioane de călătorii cu mașina și 1.986 de accidente rutiere, potrivit Mediafax. Au participat 40.000 de șoferi, iar una dintre concluzii a fost că pe traseele scurte crește riscul de a se produce un accident.

În cifre, studiul a demonstrat că 25% dintre accidente s-au produs în primele trei minute de la urcarea la volan, iar alte 14% în primele șase minute.

De aceea, cercetatorii spun că șoferii trebuie încurajați să renunțe la mașină pentru deplasări scurte și să ia bicicleta sau să meargă pe jos. Asta ar însemna o scădere cu 40% a numărului de accidente.

Pentru călătoriile mai lungi, experții recomandă planificare și pauze. În plus, șoferii sunt sfătuiți să renunțe la obiceiul de a folosi telefonul mobil în timpul deplasării. 26% dintre accidente se produc din cauza acestuia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.