31 august – Ziua Limbii Române

31 august – Ziua Limbii Române

Telex » Știri 31 august 2020  

La 31 august este sărbătorită, anual, Ziua Limbii Române, instituită prin Legea nr. 53/2013. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în care subliniază că „limba ne definește identitatea și cultura, ne modelează și ne inspiră. Astăzi, 31 august, de Ziua Limbii Române, vreau să le mulțumesc tuturor celor care, indiferent unde se află, vorbesc și simt românește. Un mesaj special se îndreaptă către cei care vorbesc și păstrează graiul românesc în afara granițelor. Sunt convins că nu este ușor să-și păstreze identitatea, limba și credința. Vreau să remarc totodată eforturile făcute de profesorii de limba română din afara țării care transmit noilor generații rădăcinile moștenite din trecut și îi ajută să se definească cultural și spiritual. Misiunea acestora este adesea grea, realizată în condiții dificile, și de aceea profesorii merită, pe lângă respectul și aprecierea noastre, și măsuri concrete care să îi susțină. Școala nu transmite doar cunoștințe, ci formează caractere. Încurajarea lecturii, dezvoltarea caligrafiei, scrierea și rostirea corectă a cuvintelor ne dezvoltă ca oameni, ca societate și ca națiune. Limba este comoara noastră și este datoria fiecăruia dintre noi să o protejăm”.

Astăzi, cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat, începând cu ora 20:00, în culorile drapelului național. De asemenea, în ţară sunt organizate manifestări cultural-educative și artistice dedicate istoriei limbii române.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte și în Republica Moldova începând din anul 1990.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.