38,25 milioane euro pentru un curriculum școlar modern
Telex » Știri
6 septembrie 2016
Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică ghidul solicitantului „Curriculum naţional obligatoriu actualizat pentru învăţământul gimnazial”, cu o alocare totală de 38,25 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Potrivit unui comunicat al MFE, accentul se va pune pe nevoile elevilor din grupurile dezavantajate. Proiectele pot fi depuse de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MECS) şi agențiile, structurile şi organismele aflate în subordinea/coordonarea MENCS, în parteneriat cu entități cu activitate relevantă în domeniul învățământului gimnazial şi vor avea ca scop formarea profesională continuă a personalului didactic, dezvoltarea curriculum-ului național obligatoriu pentru învățământul gimnazial, testarea resurselor didactice aferente curriculum-ului național obligatoriu în unitățile școlare pilot.
„Unul dintre motivele care generează abandonul şcolar este oferta şcolară, în termeni de conţinut şi metode – curriculum prea teoretic, neadaptat nevoilor individului modern şi irelevant pentru piața muncii. De finanţarea proiectelor care vor elimina aceste inconveniente vor beneficia: • 8000 de elevi din învățământul preuniversitar, în special elevi din grupurile vulnerabile; • 2800 de experți în dezvoltarea curriculară; • 700 de experți din personalul partenerilor sociali în educație, inclusiv din ONG-uri; • 50.350 de specialişti din învățământul preuniversitar gimnazial – cadre didactice, manageri școlari, personal de sprijin din școli şi experţi ai organizaţiilor partenere”, se precizează în comunicatul MFE.




Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice