54.656 persoane angajate prin intermediul ANOFM, în primele trei luni ale anului
Telex » Știri 23 aprilie 2021
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că, în primele trei luni ale anului, au fost încadrate în muncă, prin intermediul instituției, 54.656 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2021, 24.935 au peste 45 de ani, 11.262 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 9.480 au între 25 și 35 de ani, iar 8.979 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 6.372 tineri NEET).
Numărul femeilor încadrate este de 25.365, iar al bărbaților de 29.291, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 46,41 %, respectiv de 53,59%.
În funcție de rezidență, 28.828 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 25.828 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire a persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (18.564), profesionale (13.101), gimnaziale (11.552), 5.906 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primul trimestru anului 2021, 29.076 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Reprezentanții ANOFM precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele instituției.
Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiș ocupă primul loc (4.900), urmat de București (2.888) și Buzău (2.800).
În primele trei luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 126.766 persoane.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenției teritoriale de profil în a cărei rază au domiciliul sau reședința, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou
Corul Madrigal. Concerte ale valorilor muzicale la superlativ