A 60-a aniversare a Muzeului Național al Literaturii Române. Mii de elevi sub „vraja” unor creații nemuritoare

A 60-a aniversare a Muzeului Național al Literaturii Române. Mii de elevi sub „vraja” unor creații nemuritoare

Numărul 22-23, 13-26 iunie 2017  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Avem numeroase motive pentru a reveni asupra locului și rolului unei prestigioase instituții culturale în viața spirituală a Cetății. La scurt timp după inaugurarea sediului din strada Nicolae Krețulescu nr. 8, Muzeul Național al Literaturii Române a marcat împlinirea a 60 de ani de la înființare – la 1 iunie 1957. Ceea ce este de subliniat, înainte de toate, în legătură cu acest eveniment vizează faptul că în multe ore din ziua de 1 iunie 2017 s-au perindat în sălile Muzeului sute și sute de copii și adolescenți dornici să cunoască mărturii dintre cele mai valoroase despre viața și opera marilor scriitori români, în continuarea a ceea ce le-au comunicat dascălii lor, care le-au format și le formează gustul pentru lecturi, cu adevărat, elevate.

Imaginea oferită de elevii care s-au aplecat asupra manuscriselor (au văzut cu câtă trudă se închegau versuri și romane celebre), asupra obiectelor personale (dovezi ale unei vieți intense în care roadele civilizației se îmbinau organic cu bunul gust autentic), asupra ecourilor din presa vremii ale unor evenimente literare de excepție (multe găzduite de vestita „Rotondă 13” din vechiul sediu al Muzeului) este emblematică atât pentru ceea ce reprezintă succesiunea generațiilor, cât mai cu seamă pentru ceea ce anticipează interesul real în materie de cunoaștere a istoriei literaturii românești.

Muzeul găzduiește peste 300.000 de exponate care, împreună, dau măsura valorii inconfundabile a literaturii noastre românești. Faptul că o parte semnificativă a exponatelor a fost pusă la dispoziția elevilor vizitatori prezintă un interes deosebit din perspectiva procesului educațional actual și viitor. Cultivarea, în școală, a interesului față de literatura națională este și va fi necesar să devină o preocupare prioritară, permanentă. Or, exponatele din muzeu, prin ceea ce transmit ele vizual și emoțional, reprezintă nu numai o inspirată completare a ceea ce se învață din manuale, din lecțiile dascălilor, ci și receptarea unui mesaj cu adevărat patriotic, cu adevărat umanist. Indiferent de profesia pe care o vor îmbrățișa, generațiile actuale de elevi au nevoie de un orizont cultural cât mai larg, în care literatura românească își are locul ei primordial.

Tot în ziua de 1 iunie, grupuri impresionante de elevi au vizitat și cele șase case memoriale din Capitală aflate în structura Muzeului Național al Literaturii Române, respectiv casele memoriale „Tudor Arghezi – Mărțișor”, „George și Agatha Bacovia”, „Ion Minulescu – Claudia Millian”, „Liviu și Fanny Rebreanu”, „Alexandru Ciorănescu”, „Mihail Sadoveanu”. Astfel, a fost facilitată „pătrunderea” în universul unor vârfuri ale literaturii române, fiecare cu personalitatea sa distinctă, însă sub semnul comunității de simțire căreia Nichita Stănescu i-a închinat versul „Patria mea este Limba Română”.

Demn de semnalat este și faptul că, la aceeași dată, la București și în numeroase alte localități ale țării s-au format veritabile cozi la intrarea în muzee, fie că era vorba despre cele cu profil științific, fie de cele consacrate unor domenii ale artei și culturii. Educația prin muzee se constituie, astfel, într-o componentă atractivă a întregului proces de formare a tinerei generații.

Pornind, deci, de la momentul aniversar de la Muzeul Național al Literaturii Române putem afirma că astfel de manifestări se înscriu cu certitudine în rândul evenimentelor cu un prețios aport cultural, ceea ce ne întărește convingerea că, acolo unde există interes, preocupare și competență, este posibil să se deschidă larg fereastra unui proces formativ-educațional consonant cu ceea ce în general numim drumuri în viață, consonante cu valorile noastre naționale și universale.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.