MyWIZ, secretul contabililor de succes
A apărut ediția a III-a a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române

A apărut ediția a III-a a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române

Numărul 2, 19-25 ian. 2022  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, la Academia Română a fost prezentată noua ediție – a III-a – a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (DOOM), pusă în circulație chiar la începutul anului 2022. Evenimentul a inclus alte două prezentări, respectiv cele opt volume ale ediției a II-a a Dicționarului general al literaturii române și colecția bilingvă, în 32 de volume, a lucrării complexe de istorie și cultură intitulată Civilizație românească. În acest mod, ca în fiecare din ultimii 11 ani, la 15 ianuarie s-a adus un vibrant omagiu poetului Mihai Eminescu, la a 172-a aniversare a zilei sale de naștere.

Chiar și în condițiile restricțiilor impuse de prelungirea și agravarea pandemiei de COVID-19, manifestarea nu și-a pierdut cu nimic din strălucirea ei specifică, atât prin mesaj, cât și prin bilanțul remarcabil al oamenilor de știință și cultură în efortul lor constant, desfășurat sub egida Academiei Române, de promovare a valorilor națiunii noastre. Bineînțeles, un interes deosebit s-a manifestat față de modul în care cel mai înalt for științific și cultural al țării își îndeplinește prima îndatorire statuată legal, încă de la înființare, când – în 1866 – se numea Societatea Literară Română. Este vorba despre cultivarea, prin toate mijloacele academice, a unui cadru normativ al limbii române. Omagiul adus, și de această dată, lui Mihai Eminescu a inclus și deosebita apreciere față de modul în care, ca nimeni altul, a îmbogățit limba română.

A trecut mai bine de un deceniu și jumătate de la apariția ediției a II-a a DOOM și, în acest interval, prestigioși cercetători ai Institutului Lingvistic „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române au urmărit cu atenție, cu o exemplară determinare, procesele caracteristice evoluției limbii române, astfel încât să fie în măsură să actualizeze impresionantul dicționar, în sensul includerii de termeni care au devenit, între timp, un bun comun al limbii române. Precizăm că s-au adăugat nu mai puțin de 3.600 de termeni, care și-au câștigat dreptul de a fi încorporați organic în limba în care gândim, scriem și vorbim. Sunt cuvinte validate prin uz, asigurându-se încadrarea lor în rigorile lingvistice. Este încă o confirmare a faptului că modul în care ne exprimăm ține seama de schimbările care au loc mai ales în sfera vocabularului, sub impactul multor factori, nu în ultimul rând, al progreselor de ordin tehnologic. Bunăoară, sunt incluși termeni care au căpătat o largă circulație în condițiile pandemiei, precum „comorbiditate” sau „rapel”, și ale extinderii tehnologiilor specifice erei digitale precum „cloud” sau „display”. În total, DOOM conține 64.500 de cuvinte, expresie directă a îmbogățirii continue a limbii române.

Nu este cazul să mai intrăm în detalii. Important este faptul că, în noua ediție, DOOM și-a consolidat rolul esențial stabilit prin lege de a reprezenta ghidul de neînlocuit în elaborarea de acte oficiale, de documente cu circulație publică, în raporturile instituțiilor cu entitățile economico-sociale, cu cetățenii. Reamintim că, potrivit Legii nr. 500/2004, s-a instituit, în toate aceste cazuri, începând cu învățământul, obligația respectării normelor ortografice, ortoepice și morfologice, așa cum sunt ele prevăzute în DOOM. Prin urmare, importanța practică a dicționarului recent apărut este de necontestat. Profesioniștii contabili cunosc prea bine locul și rolul conformității în activitatea de zi cu zi. Așa că DOOM, în ediția a III-a, revizuită și adăugită, se constituie într-un indispensabil instrument de lucru prin care lucrările profesionale specifice capătă adevărata lor valoare prin rigoarea folosirii termenilor de specialitate și de uz general, ceea ce reprezintă, pe lângă o cerință calitativă a lucrărilor pe care le elaborează, și dovada cea mai concludentă a respectului necondiționat față de limba noastră românească.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.