
A fost lansat volumul Contabilitatea și fiscalitatea reorganizării și lichidării societăților
Numărul 49-50, 18 dec. 2018 - 14 ian. 2019 » Semnal editorial
Pe parcursul desfășurării activității lor, din diferite motive (economice, juridice etc.), societățile pot să se reorganizeze prin fuziune, divizare totală sau parțială, transfer sau achiziție-vânzare de ramuri de activitate. Asociații sau acționarii pot să se retragă sau să fie excluși dintr-o societate, iar dispariția unei societăți ca entitate juridică, indiferent de cauze, este precedată de lichidarea acesteia.
Obiectivul cărții propuse de prof. univ. dr. Marian Săcărin este de a prezenta aceste evenimente importante din viața unei societăți dintr-o dublă perspectivă: contabilă și fiscală. Însă, deoarece consecințele juridice sunt la rândul lor însemnate, acolo unde este cazul, sunt făcute trimiteri la Legea societăților nr. 31/1990 și la Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Contabilitatea operațiunilor de reorganizare și lichidare este prezentată, în principal, din perspectiva societăților care aplică Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014. Dar în conținutul lucrării se regăsesc și particularitățile contabile ce apar atunci când societățile care participă la reorganizare utilizează pentru raportare Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016.
Aspectele fiscale redate vizează impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe veniturile obținute de persoanele fizice din lichidarea societăților.
Prin conținutul său, lucrarea se adresează profesioniștilor și studenților din domeniul economic, dar și tuturor celor interesați de fenomenele complexe ale reorganizării și lichidării societăților.
Lucrarea poate fi procurată de la toate filialele teritoriale ale CECCAR.
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială