A fost lansată publicația Misiuni de asigurare și nonasigurare, altele decât cele de audit financiar
Numărul 40, 16-22 oct. 2018 » Publicații de specialitate
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a lansat publicația Misiuni de asigurare și nonasigurare, altele decât cele de audit financiar, volum semnat de conf. univ. dr. Mirela Păunescu și conf. univ. dr. Gabriel Radu (Academia de Studii Economice din București).
Publicația se adresează stagiarilor din anii II și III, fiind disponibilă la filialele CECCAR din întreaga țară, la prețul de 30 de lei.
„La nivel internațional, profesia de auditor, definită, reglementată și implementată prin ghiduri de către IFAC, face parte din profesia contabilă, fiind o specializare pe zona de verificare și de control asupra modului în care sunt întocmite și prezentate situațiile financiare, având în vedere un cadru de raportare general acceptat, precum și propriile reguli (cum ar fi politicile și procedurile) aprobate și adoptate de entitate. Prezenta lucrare are scop didactic și urmărește ca prin materialele prezentate și exemplele aduse în discuție să clarifice viitorilor profesioniști contabili mai multe elemente teoretice, dar și practice din domeniul auditului financiar. Exemplele prezentate sunt doar o parte dintre cele care se pot regăsi în practica curentă, iar cazurile și sumele sunt ipotetice”, au specificat, în prefața lucrării, autorii.
Lucrarea propune trecerea în revistă a principalelor reglementări legale care vizează misiunile de audit, de revizuire, de proceduri convenite, precum și a celor de asigurare, identificarea cerințelor etice specifice acestor misiuni și identificarea pașilor comuni de parcurs în funcție de forma și tipul misiunii. De asemenea, în volum sunt prezentate noțiuni de bază pentru misiunile de audit financiar, fiind descrise tipurile și formele de misiuni de asigurare și nonasigurare, cu redarea principalelor asemănări și deosebiri între contractele și formele de exercitare.
În cuprinsul lucrării, autorii propun exemplificarea pentru fiecare tip de misiune, raportându-se prin comparație de la auditul financiar la tipurile de angajamente de audit financiar.
Consultați cuprinsul cărții aici.
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara