A fost revizuit Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiție 2.1.A – Microîntreprinderi

Telex » Știri 21 decembrie 2016  

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a publicat o nouă revizuire a Ghidului solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Modificarea documentului a vizat:
  • Actualizarea modelului standard orientativ al contractului de finanțare, ca urmare a modificării Ghidului general POR (prin Ordinul MDRAP nr. 3170/2016)
  • Clarificarea prevederilor referitoare la completarea cererii de finanțare, respectiv anexarea situațiilor financiare anuale. Modificarea este relevantă în cazul cererilor de finanțare ce urmează a fi depuse în cursul lunii ianuarie 2017.

MDRAP precizează că restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate. Data limită până la care mai pot fi depuse proiecte a rămas neschimbată, respectiv 27 ianuarie 2017, ora 12:00.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.