A fost stabilită valoarea tichetelor culturale acordate lunar sau ocazional în semestrul I din 2025
Telex » Știri
20 martie, 13:06
Prin Ordinul comun nr. 361/2.680/2025 al viceprim-ministrului, ministrul finanțelor, și al ministrului culturii, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 244/20.03.2025, a fost stabilită valoarea sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru primul semestru al anului în curs.
Astfel, potrivit actului normativ, pentru semestrul I al anului 2025, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, este de maximum 220 lei/lună (aceeași ca în semestrul II al anului 2024), respectiv de maximum 450 lei/eveniment (în creștere de la 440 de lei în semestrul precedent). Aceste valori urmează să se aplice și pentru primele două luni ale semestrului următor, respectiv august 2025 și septembrie 2025.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg