ACAROM: Creștere de peste 12% a înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, în primul semestru
Telex » Știri 2 iulie, 9:51
Înmatriculările de autoturisme noi, în România, au crescut cu 12,03%, în primele șase luni din acest an, față de aceeași perioadă din 2023, până la 82.505 de unități, potrivit datelor Direcției Generale Permise Conducere și Înmatriculări, citate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), relatează Agerpres. La nivelul lunii iunie din 2024, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi s-a majorat cu 62,13%, comparativ cu aceleași interval din anul precedent, până la un volum de 21.358 de unități.
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate în premieră pe plan național, volumul acestora a atins 151.546 de exemplare, mai multe cu 22,46% de la un an la altul. Doar în luna iunie 2024 au fost înregistrate 25.550 de unități din această categorie, în creștere cu 2,24% față de luna similară a anului trecut.
În clasamentul pe mărci de autoturisme noi, valabil pentru primul semestru al anului, pe prima poziție se află Dacia, cu 26.018 de unități, urmată de Toyota (7.088), Renault (5.811), Skoda (5.779), Hyundai (4.852), Volkswagen (4.677), Ford (3.630), Suzuki (2.878), Mercedes (2.695) și BMW (2.505).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”